Albania: Puterea şi opoziţia revendică victoria în alegerile legislative

0
416

Coaliţia de dreapta, a premierului Sali Berisha, dar şi cea a opoziţiei, condusă de socialistul Edi Rama, revendică victoria în alegerile legislative de duminică, în Albania, rezultatele definitive fiind aşteptate încă de luni seara. Deşi secţiile de votare trebuiau să se închidă, iniţial, la ora 17, Comisia electorală centrală (CEC) a autorizat prelungirea programului scrutinului, astfel încât un număr cât mai mare de alegători să-şi poată exercita dreptul de vot. La ora 21 secţiile s-au închis şi numărătoarea voturilor a început, potrivit CEC. «”Renaşterea” (numele coaliţiei opoziţiei) a câştigat», a declarat liderul stângii, Edi Rama, în cursul unei conferinţe de presă la Tirana, în faţa a numeroşi simpatizanţi care strigau „Victorie”. La rândul său, premierul Sali Berisha, liderul coaliţiei de dreapta, a afirmat: „Eu sunt convins de marea noastră victorie”. Moartea unui militant al opoziţiei, la un liceu din oraşul Lac, din nordul ţării, la un birou de votare, dar şi divergenţele din sânul Comisiei electorale au afectat derularea legislativelor în Albania, reducând speranţele apropierii de UE. Ambasadorul UE la Tirana, Ettore Sequi, a cerut responsabililor politici să-şi păstreze calmul. Din cauza polarizării extreme a scenei politice, atmosfera a fost încinsă pe toată perioada campaniei electorale. Peste 5.500 de secţii de votare au funcţionat pe toată întinderea ţării, permiţând celor 3,2 milioane de electori, luaţi în considerare fiind şi cei care trăiesc în străinătate, în principal Grecia, să voteze. Faptul că şi un candidat al Partidului Democrat, aflat la putere, a fost rănit în evenimentul care a avut loc în oraşul Lac, la 40 de km nord de Tirana, l-a determinat pe Sali Berisha să asigure cetăţenii că sufragiul lor va fi respectat, opinând ca inacceptabile toate formele de intimidare. La ora 15, duminică, rata de participare era de 43%, superioară cu 3% celei raportate la aceeaşi oră la scrutinul prezidenţial din 2009. Monitorizate îndeaproape de Bruxelles, alegerile legislative ar fi avut menirea să demonstreze că ţara merită să aspire la statutul de candidat la aderarea la UE. La alegerile anterioare, opoziţia a refuzat să recunoască rezultatele, incriminând că votarea a fost presărată cu multe nereguli. În urma disputelor dintre guvern şi opoziţie, 3 dintre cei 7 membri ai CEC au demisionat în aprilie, lăsând această instituţie fără majoritatea necesară de 5 voturi pentru validarea scrutinului. Principalii rivali – coaliţia lui Berisha şi cea a lui Rama – susţin aderarea la UE şi redresarea unei economii devastate. În această ţară, de 2,8 milioane locuitori, dacă sondajele de opinie sunt vreun pic credibile, ambele câmpuri politice sunt justificate să-şi asigure simpatizanţii de câştigarea scrutinului. Cei 140 de deputaţi aleşi pentru un mandat de 4 ani aşteaptă acum deznodământul şi mai ales raportul observatorilor străini (OSCE). Albania este o ţară în care şomajul afectează 14% din populaţie, dar, potrivit opoziţiei, rata reală e de 40%, iar datoria ţării a atins 62% din PIB. Creşterea economică a fost anul trecut de 1,5%.