Peste 10 hectare de vegetaţie mistuite de flăcări

0
320

Pe parcursul week end-ului trecut, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au avut peste 40 de intervenţii ale SMURD, în vederea acordării primului-ajutor, însă au mai fost solicitate să intervină pentru stingerea unor incendii de vegetaţie uscată izbucnite în zone limitrofe municipiul Craiova, dar şi în oraşele Segarcea şi Bechet, şi în localitatea Negoi. „Suprafaţa afectată de aceste incendii se ridică la aproximativ 10 hectare şi, din verificări, s-a stabilit că în toate cazurile flăcările au pornit de la resturi de ţigară aprinsă, aruncate la întâmplare de persoane necunoscute”, a precizat mr. Florin Cocoşilă, ofiţer de presă al ISU Dolj. Şi în Calopăr pompierii au avut de luptat cu flăcările, de această dată incendiul izbucnind la o anexă gospodărească, toate furajele pe care le strânsese omul fiind mistuite de flăcări.