Zidane, elogiat de Klopp înaintea finalei CL

0
423

Înaintea finalei Champions League din seara aceasta, ora 21.45, Real Madrid – Liverpool, antrenorul german al lui Liverpool, Jurgen Klopp, a vorbit în termeni elogioşi despre omologul său, Zinedine Zidane, care poate deveni primul antrenor care câştigă 3 ani la rând Champions League-

“Când creşti în Marsilia, în cartierul în care a crescut el, trebuie să fii un luptător. Doar în clipa când îl vezi jucând crezi că nu are nevoie să fie astfel, fiindcă era atât de mult deasupra celorlalţi. Am văzut ce faţă avea când cineva l-a întrebat despre foamea de trofee a lui Real Madrid… Băiatul care i-a pus întrebarea l-a făcut să-i fie foame! La fel s-ar întâmpla cu mine dacă aş veni dintr-un sat din Pădurea Neagră. Dacă unii cred că Zidane n-are multe cunoştinţe tactice – unii cred asta şi despre mine – , ar fi cu adevărat caraghios să vezi doi antrenori fără cunoştinţe tactice în finală. Ce ar spune asta despre sportul nostru? În doi ani şi jumătate, eu sunt de mai mult timp la Liverpool decât e el la Real, poate câştiga a treia Ligă a Campionilor din cariera sa, trei ani la rând. Asta nu i s-a întâmplat niciodată unui antrenor. Ori a încheiat un pact cu cineva, ori e sclipitor. Din păcate pentru mine, eu cred că e sclipitor, cum a fost şi ca jucător”, a spus germanul.