Inspectorii de muncă nu se mai joacă

0
504

În primele trei săptămâni ale lunii mai, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj, în colaborare cu Jandarmeria, a efectuat mai multe controale , atât pe domeniul Relaţiilor de Muncă (RM), cât şi al Securităţii şi Sănătăţii în Muncă (SSM). Au fost constatate mai multe deficienţe, sancţionate conform legislaţiei, pe ambele componente ale controalelor, iar un caz depistat este la limita ridicolului.

Inspectorii au depistat 22 de persoane care desfăşurau activitate fără a avea contract individual de muncă, pentru 13 angajatori. În acest segment, au fost constate 23 de sancţiuni contravenţionale, cu 16 amenzi, cuantumul fiind de 325.000 de lei. În SSM au fost constatate mai multe deficienţe , pentru şapte schele neconforme, fiind dispuse, în două cazuri, oprirea din funcţiune, pentru celelalte luându-se măsura sistării activităţii la punctele de lucru. În acelaşi sector, au fost acordate amenzi în valoare de 150.000 de lei. Fiind vorba des un sezon al construcţiilor, timp în care se construieşte peste tot, inspectorii şi-au intensificat verificările, peste 70 de unităţi intrând în acest carusel.

O societate „unicat”, sancţionată

 Una dintre societăţi, este la limita ridocoluluilui. Este vorba de SC „MUSCUS CONSTRUCT 2018 SRL”, ai căror angajaţi nu aveau încheiate contracte individuale de muncă, aceştia desfăşurând activitate în calitate de asociaţi. Este, pe undeva, la limita înţelegerii, fiindcă este greu de crezut că proprietarii, aşa fiind asociaţii, îşi suflecă mânecile de la cămăşi sau îşi dau jos tricourile cu mânecă scurtă, iar, în perioada de iarnă, îşi aruncă pufoaicele şi pleacă pe şantiere. Nu prea a ţinut scuza, deoarece o sancţiune tot a fost primită – 10.000 de lei. „În domeniul SSM, s-a constatat absenţa unor măsuri tehnice şi organizatorice în şantier, în conformitate cu măsurile din planul de prevenire şi protecţie propriu, precum şi că persoanele ce desfăşurau activitate nu utilizau echipament individual de protecţie. Pentru aceste deficienţe, s-au dispus măsuri de remediere, cu termen foarte scurt, iar, în urma controlului, ITM a dispus sistarea activităţii, până la intrarea în legalitate ”, a precizat  Cătălin Mohora, inspector şef al ITM Dolj.