Cine îi va succede, la Primăria Calafat, actualului primar Mircea Guţă, după două mandate consecutive ale acestuia, se va afla cu exactitate în seara zilei de 5 iunie a.c. Observaţia sună banal, dar asta este realitatea. Cuprinşi de febra deplină a alegerilor locale sunt următori cinci candidaţi: Lucian Ciobanu (PSD), Doru Mituleţu (PNL) – viceprimar în exerciţiu, Petre Trăistaru (ALDE), Dan Bora (PML), Cornel Cojocaru (UNPR). În pole-position, prin oferta enunţată, dar şi relativa vizibilitate de care se bucură, pare Lucian Ciobanu, candidatul PSD, care, aflăm, nu a mai avut contingenţă cu administraţia publică locală. Interesant de-a dreptul în acest context ni se pare sloganul “Eu nu votez ca un bou“, găsit pe site-ul “adevaruldecalafat”.blogspot.ro, o aserţiune care face inutilă orice comentariu. De acord cu recomandarea, ca să nu se înţeleagă altceva. Absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare a Universităţii din Craiova, înainte de 1990, precizare necesară, ni se atrage atenţia, dar şi cu alte studii complementare, Lucian Ciobanu are susţinerea lui Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, şi, ni se mai spune, a Golenţiului şi Basarabilor, arondate municipiului Calafat, sate care au avut sistematic ponderea lor sensibilă în desemnarea primarului, la rundele de alegeri locale anterioare. Campania electorală e paşnică, nu lipsită de pusee mai agitate, la o privire generală, şi cum actualul primar, Mircea Guţă, nu mai candidează la un nou mandat, pentru problemele cu Justiţia, avantajat din start nu pare nici unul dintre protagonişti. Poate Doru Mituleţu, dacă s-a descurcat, în opinia localnicilor, ca viceprimar. Despre Petre Trăistaru, bun primar la vremea lui, după zece ani, mai răzbat doar amintiri stoarse de patos şi chiar buna reputaţie la nivelul unei colectivităţi tefere, cum este Calafatul, pare insuficientă, în absenţa unei tracţiuni politice consistente, pe care ALDE Calafat încă nu o are. Poate o va avea, dar asta este o altă discuţie. Oricum, părerile sunt împărţite şi nici un sondaj nu oferă certitudini, ci doar imagini de fotografii mişcate. În rest, Calafatul în luna mai, când rozele înfloresc, inundat de vegetaţie, mângâiat de briza apelor Dunării, pare un oraş interesant, curat, deloc obosit, care şi-a pierdut industriile, fără a mai adăuga ceva în loc, dar a câştigat podul de peste Dunăre, prin care este legat de Vidin. Prin colaborări fertile, la nivelul administraţiei publice locale, cu entităţi similare din Olanda, Serbia şi Bulgaria, Calafatul poate sugera că “nu a bătut pasul pe loc”, dar nici nu a identificat soluţii economice viabile, care să vină în întâmpinarea localnicilor. O nouă administraţie publică locală, aşa cum se prefigurează, înseamnă şi o nouă speranţă, rotundă la început, pentru calafeteni. Un municipiu atât de cochet, cu o istorie atât de densă, dacă nu fabuloasă, merită, fără îndoială şi o administraţie publică în slujba cetăţeanului.
