Conduceri noi la CNAS şi ANOFM

0
360

Directorul general al Spitalului de Urgenţă „Dimitrie Gerota” din Bucureşti, Doru Bădescu, a fost numit preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), prin decizie a premierului Victor Ponta. El preia, astfel, postul rămas vacant după ce democrat-liberalul Lucian Duţă a demisionat de la CNAS, la scurt timp după instalarea Guvernului Ponta. Doctorul Doru Bădescu, având rangul de comisarul-şef de poliţie în sistemul medical al Ministerului Administraţiei şi Internelor, a fost transferat la Spitalul „Dimitrie Gerota” de la Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu „Nicolae Kretzulescu” Bucureşti prin decizie semnată la finele anului trecut de către ministrul de resort de atunci, Traian Igaş. Presa a relatat că prin cabinetul medical al lui Doru Bădescu au trecut „cei mai mediatizaţi arestaţi”, printre care Răzvan Temeşan, Miron Cozma, Ioana Maria Vlas şi Marian Iancu. Tot ieri, premierul a mai decis ca Elvira Rodica Andronescu să fie retrasă din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), numind-o în locul acesteia pe Cristiana Barbu.