Cunoscutul om de teatru George Banu (foto) va reveni la „Întâlnirile SpectActor” ale Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, după ce în octombrie 2011 a conferenţiat aici pe tema „De ce venim la teatru?”. Publicul craiovean îl va revedea duminică, 29 aprilie, ora 11.00, în Sala „Ion D. Sîrbu” a T.N.C., unde acesta va prezenta conferinţa „De ce plecăm de la teatru?”. Doritorii pot procura bilete de la Agenţia TNC, la preţurile de 10 şi 15 lei. George Banu se alătură, astfel, unor personalităţi care, începând cu 2009, au conferenţiat la Craiova pe diverse teme, în conexiune cu teatrul, precum Ion Caramitru, Radu Beligan, Varujan Vosganian, Andrei Marga, Solomon Marcus, Răzvan Theodorescu, Matei Vişniec, Gabriela Adameşteanu, A.S.R. Radu al României, Dan Grigore, Cristian Ţopescu, Eugen Negrici, Florin Zamfirescu, Adrian Cioroianu şi Adrian Streinu Cercel.
George Banu (n. 22 iunie 1943, Buzău) este profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle din Paris şi un eseist de reputaţie mondială. Şi-a dedicat opera critică regiei moderne şi figurilor ei exemplare (Brook, Strehler, Grotowski etc.). Din anul 1974 s-a stabilit în Franţa, unde şi-a continuat cariera universitară începută în ţară. În 1981 a publicat volumul de referinţă „Costumul de teatru”, precum şi cartea „Brecht ou le petit contre le grand”, care a primit Premiul Criticii dramatice pentru cea mai bună carte de teatru a anului. George Banu a mai câştigat această distincţie în 1984 şi 1990 pentru „Le theatre, sorties de secours” şi „Le Rouge et or”. Între anii 1990-2001 a fost director artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor, iar între anii 1994-2001 a fost preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru.
George Banu a primit de trei ori Premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa. De asemenea, a obţinut Premiul de Excelentă acordat de UNITER şi Premiul Prometheus 2007. Este preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru şi Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene. Cărţile sale au fost publicate de cele mai prestigioase edituri pariziene şi au fost traduse în numeroase limbi. De asemenea, a scris o trilogie despre legăturile dintre teatru şi pictură: „Le Rideau, L’Homme de dos” şi „Nocturnes”. Conduce revista „Alternatives theatrales” şi Colecţia „Le Temps du theatre” la Editura „Actes-Sud”.
La Editura „Nemira” a publicat volumele „Livada de vişini, teatrul nostru”, „Reformele teatrului în secolul înnoirii”, „Repetiţiile şi teatrul reînnoit”, „Spatele omului”, „Dincolo de rol sau actorul nesupus”, „Teatrul de artă, o tradiţie modernă”, „Shakespeare – lumea-i un teatru”, „Arta teatrului” (coautor Mihaela Tonitza-Iordache) şi este autorul textelor din albumul de fotografie „Hamlet Machine”, de Mihaela Marin (2007).