CCR a amânat dezbaterea pe iniţiativa „Fără penali”, de revizuire a Constituţiei

0
384

Curtea Constituţională a decis, marţi, amânarea discuţiei pentru data de 9 aprilie în ceea ce priveşte iniţiativa legislativă de revizuire a Constituţiei, care aparţine USR, denumită de partid iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”.

Motivul este că judecătorii CCR vor să facă o analiză aprofundată asupra iniţiativei înaintea pronunţării cu privire la constituţionalitatea propunerii USR şi dacă demersul cetăţenesc respectă limitele Legii fundamentale, potrivit unor surse juridice.

Astfel, Curtea urmează să verifice în şedinţa din 9 aprilie dacă iniţiativa cetăţenească a USR îndeplineşte condiţiile tehnice, respectiv numărul de semnături. În 21 septembrie2018, USR a depus la Parlament a doua tranşă de semnături pentru iniţiativa Fără penali în funcţii publice, peste 780.000, îndeplinind astfel condiţiile impuse de lege pentru declanşarea referendumului, respectiv 500.000 de semnături din 21 de judeţe. (Mediafax)