Victimele accidentului aviatic din Franţa provin din 15 ţări

0
338

Catastrofa aviatică din Alpii francezi a îndoliat familii din 15 ţări. Dintre cele 150 de persoane decedate în urma prăbuşirii avionului, sunt cel puţin 72 de germani, potrivit companiei Germanwings. „Până în prezent am identificat 49 de victime spaniole”, a declarat Francisco Martinez, secretar de stat pentru securitate în guvernul spaniol. Printre victimele confirmate există de asemenea argentinieni, australieni, americani, turci, belgieni, britanici, columbieni, danezi, israelieni, japonezi, marocani, mexicani şi olandezi. Ieri, în apropiere de locul unde s-a produs tragedia aviatică, la Seyne-les-Alpes, au sosit preşedintele francez François Hollande, cancelarul german Angela Merkel şi şeful guvernului spaniol Mariano Rajoy. Cei trei lideri au adus un omagiu celor 150 de victime ale catastrofei. În ceea ce priveşte cauzele producerii accidentului aviatic acestea nu au fost elucidate încă. Una dintre cutiile negre ale avionului Airbus A320, găsită marţi seara, este avariată, dar „exploatabilă”. Ancheta se va concentra într-o primă fază pe „vocile umane, adică pe conversaţii”. Secretarul de stat francez pentru Transporturi, Alian Vidalies, a precizat că sunt analizate toate ipotezele, dar în prezent nu este privilegiată ipoteza pătrunderii unui intruns în carlingă sau a unui atentat. Informaţiile cunoscute în prezent „permit excluderea unei ipoteze, aceea a exploziei în zbor”. Între timp, elicopterele şi-au reluat ieri dimineaţă operaţiunile în zona muntoasă din Alpii francezi unde s-a prăbuşit marţi avionul A320 al companiei Germanwings. Căutările sunt însă foarte dificile: mii de fragmente de avion şi resturi umane sunt împrăştiate pe un versant, la 1.500 de metri altitudine, departe de orice drum de acces. Un avion Airbus A320 al companiei Germanwings, care circula de la Barcelona către Dusseldorf şi avea 150 de persoane la bord, s-a prăbuşit marţi în regiunea Barcelonnette, în sudul Franţei. Aeronva a intrat într-o coborâre abruptă, care a durat 8 minute, iar când a ajuns la 2.000 de metri altitudine, a dispărut de pe radare. În acel moment, controlorul de trafic a declarat stare de urgenţă. De la piloţi nu a fost recepţionat niciun S.O.S. Airbus 320, tipul de avion al companiei Germanwings care s-a prăbuşit marţi,este una din cele mai folosite aeronave pe distante medii din lume. Peste un milion de pasageri călătoresc zilnic cu acest tip de aeronavă în Europa. Este considerat unul dintre cele mai sigure avioane produse vreodată. La rândul său, pilotul avea 10 de experienţă şi peste 6.000 de ore de zbor.