Mitingul fanilor Ştiinţei, întrerupt brutal de intervenţia forţelor de ordine – Protestul „Ştiinţa nu moare”, oprit cu gaze şi bastoane

0
391

Aproape 500 de fani au demonstrat preţ de o oră în Piaţa Victoriei, fiind apoi bătuţi şi dispersaţi de jandarmi Circa 500 de suporteri s-au adunat sâmbătă după-amiază în Piaţa Victoriei din Bucureşti pentru a readuce în atenţie situaţia Universităţii Craiova, dar şi excesele forţelor de ordine de pe stadioane, care sâmbătă s-au mutat şi în stradă. Protestele îi vizau pe toţi vinovaţii: Mititelu, Mitică, Sandu. Patru autocare au adus un contigent de fani din Bănie la miting, cărora li s-au adăugat suporteri ai Ştiinţei din Bucureşti, dar şi reprezentanţi ai galeriilor unor echipe rivale: Steaua, Dinamo, Rapid, Petrolul şi Oţelul Galaţi. Aproape o oră au putut fanii să se desfăşoare în voie, deşi mitingul era aprobat preţ de două ceasuri, în jurul orei 17 forţele de ordine nemaisuportând unele ironii din partea suporterilor şi au trecut la represalii. Fanii au afişat mai multe bannere: „Craiova noastră niciodată nu o să ştii cât de mult te iubim şi te purtăm în suflet”, „Ştiinţa va muri când noi nu vom mai fi”, „Mititelu groparul Craiovei”, „Fotbalul românesc fără dictatori naţiunea aşteaptă”, „Mititelu un sărac mincinos ne-a distrus”, „Nu cedăm şi drept dovadă ne mutăm peluza-n stradă”, „Naşule fă-ţi bagajul şi să cobori, ultimul mandat e adus de procurori”, „Mitică, pensia să-ţi fie pe adresa de la puşcărie”, „Sandu şi Dragomir la ospiciu, Mititelu femeia lor de serviciu”. De asemenea, ei au scandat: „De Legea 4 nu ne e frică să-ţi dăm la … Mitică de la Ligă”, „Mitică la puşcărie”, „Ştiinţa nu moare, ale/ Pleacă brutarule!”, „Mircea Sandu eşti o mizerie”, „Pe Sandu şi Dragomir să-i vedem la cimitir”, „România stat poliţienesc”, „Ole ola refuzăm dictatura”, „Toată lumea ştie, ne conduce SIE”, „O dorinţă sinceră, România liberă”, „Când ne loviţi, daţi la-ntâmplare, că pumnii voştri minte nu are”. Fiul fostului ofiţer de presă al Ştiinţei, bătut de jandarmi La 45 de minute după ce a început mitingul autorizat, pe care fanii Craiovei îl anunţaseră ca fiind paşnic, un suporter al Universităţii a fost evacuat din rândul celorlalţi participanţi. Imediat s-a creat o ambuscadă, iar după câteva îmbrânceli între forţele de ordine şi suporteri, jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene şi i-au dispersat pe majoritatea fanilor din Piaţa Victoriei. Mai mulţi fani au fost reţinuţi şi urcaţi în dubele Jandarmeriei. După aproximativ un sfert de oră, în Piaţa Victoriei au revenit aproximativ 100 de suporteri, care au continuat protestul. Unul dintre cei reţinuţi este Vlad Neagoe, fiul fostului ofiţer de presă al Universităţii Craiova, Vicenţiu Neagoe. Vlad Neagoe a fost bătut de jandarmi, tras de păr în drum spre dubă şi i s-au pus cătuşele. Singura vină care probabil i s-a găsit lui Vlad a fost faptul că era printre cei mai înalţi participanţi la miting. „Au fost persoane sub influenţa băuturilor alcoolice. Au scandat injurii la adresa forţelor de ordine, au devenit violenţi şi n-au ascultat de avertismentele verbale. S-a aruncat cu sticle, pahare şi a trebuit să intervenim pentru a restabili ordinea. Avem aproximativ 40 de persoane reţinute la secţie” a declarat Florin Culea, purtător de cuvînt Jandarmeria Română. ASR: „Intervenţia jandarmilor a fost nejustificată” De partea cealaltă, Asociaţia Suporterilor Români a emis ieri un comunicat prin care a acuzaz încă o dată abuzurile forţelor de ordine. „Din relatările suporterilor olteni sau ploieşteni, am aflat că drumul lor a fost unul cu peripeţii, încă de la plecare, şi culminând cu intrarea în Bucureşti, unde au fost jigniţi, provocaţi şi intimidaţi de către forţele jandarmeriei. În Piaţa Victoriei, totul decurgea normal, chiar dacă unele scandări sporadice nu corespundeau normelor bunelor maniere, simplii trecători se opreau şi aplaudau prezenţa noastră acolo, şi unii chiar au intrat în acel perimetru solidarizând. Nu s-au aprins torţe, nici măcar una, o singură fumigenă albastră a fost aprinsă în mijlocul suporterilor şi în perimetrul rezervat, dar stinsă în mai puţin de un minut, nu au existat banere cu trimitere la ură rasială, nu au existat banere cu conţinut sexual explicit, nu au existat pietre sau beţe aruncate înspre jandarmi, şi totuşi au existat: gaze, pulane pe spinare, arestări şi tratamente inumane din partea jandarmeriei. Nu pozăm în îngeraşi, dar să spunem lucrurilor pe nume şi să nu mai acoperim aceste abuzuri. Nimic din ceea ce se întâmplă acolo nu lasă senzaţia că vreun act de violenţă ar fi posibil. Intervenţia jandarmilor a fost una nejustificată, ba chiar comandată am putea spune, din cauza faptului că au refuzat cu îndârjire dialogul cerut de noi, în aplanarea acelui incident invocat de dumnealor. Prin aceste metode nu doar că nu o să ne opriţi, dar ne îndârjiţi şi mai tare să luptăm pentru drepturile noastre ale românilor”, se arată în comunicatul ASR. Mititelu: „Ştiinţa nu moare, datorită mie şi familiei mele” Acuzat de Asociaţia Suporterilor Olteni, gruparea care nu a participat la manifestarea din piaţa Victoriei, că a organizat din umbră mitingul de la Bucureşti, patronul Univeristăţii Craiova, s-a dezis de protestatari şi a reiterat teoria conform căreia Universitatea este legată pe veci de el şi de familia sa: „Organizatorii mitingului sunt cei care au pus la cale cu Piţurcă distrugerea Craiovei. Ştiinţa nu moare datorită mie şi familiei mele, nu datorită lor, care agaţă un steag pe gard” a declarat patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu. În ton cu Mititelu  a fost chiar inamicul său numărul unu, Dumitru Dragomir, care a condamnat acţiunea de sâmbătă. „Asemenea evenimente înfundă definitiv Craiova. Câţiva nenorociţi, care trebuie interzişi pe stadioane, sunt bătuţi de jandarmi pentru că atacă folosind pietre şi cărămizi. Mie mi se rupe sufletul de Universitatea Craiova” a spus preşedintele LPF. Acesta a adăugat că într-o convorbire cu primarul Craiovei, Antonie Solomon, acesta i-a destăinuit că intenţionează să formeze o echipă de fotbal a oraşului în cazul în care va obţine un nou mandat.