Ludovic Orban, liderul liberalilor şi încă premier interimar, are fireşte destule calităţi ca om politic. N-are o anvergură specială, dar are suficiente argumente pentru a fi luat în seamă. Că îşi supralicitează abilităţile, atâtea câte sunt, considerându-se în funcţia de premier, fie şi interimar, mai „rafinat” decât era ca simplu tenor al partidului, adică şi realmente sagace, bun jucător de şah, asta e o eroare, cu costuri pe care le va resimţi. Fiindcă detenta sa este aceeaşi. Şi logica este general valabilă. În scurtul mandat al cabinetului său, cu siguranţă cel mai efemer din perioada post-decembristă, premierul Ludovic Orban n-a avut altă obsesie decât forţarea alegerilor anticipate, în condiţiile în care cu siguranţă i se sugerase că procedura declanşării acestora este nu doar greoiaie, dar aproape imposibilă. Şi pe deasupra şi riscantă. Jucând la cacealma, ipostaza de premier fals, cu încălcarea loialităţii constituţionale, vizată fiind nu asigurarea unui guvern susţinut de o majoritate parlamentară, fie ea şi fragilă, ci dizolvarea parlamentului în perspectiva alegerilor anticipate, a cules ce a semănat. Declaraţiile sale ulterioare deciziei CCR n-au avut pic de supleţe intelectuală, frizând chiar penibilul. Un prim-ministru, indiferent de ipostază, trebuie să-şi respecte statutul. Şi la urma urmei, nu Ludovic Orban poate oferi lecţii judecătorilor CCR, dar asta este o altă discuţie. Ceea ce se presupunea a fi o şansă pentru Ludovic Orban –amorţeala social-democraţilor, care se pregătesc pentru o schimbare la faţă, în apropiatul Congres- nu s-a împlinit, fiindcă sfetnici mult mai inspiraţi are liderul Pro România, Victor Ponta, care a decriptat se pare toate mişcările coregrafice, făcând declaraţii de luat în seamă. Inclusiv schimbarea radicală a metodei de vot, în cazul eventualelor alegeri anticipate prin acceptarea turismului electoral, trebuia luată în consideraţie la dimensiunile corecte. Iată ce declara Klaus Iohannis după decizia CCR: „(…)După ce a demis guvernul Orban pentru a conserva puterea baronilor locali, PSD a creat o nouă criză pe care a aprofundat-o prin sesizarea Curţii Constituţionale. Pe de altă parte vedem un PSD obsedat de putere”. Probabil într-o asemenea viziune PSD-ul rămâne vinovat şi de absenţa zăpezii în această iarnă, premiza unei secete ameninţătoare, care va genera multe coşmaruri. Când PNL, prin moţiune de cenzură, înlătura guvernul Viorica Dăncilă, demersul era profund democratic. Şi toată oastea de „strânsură” primea elogiile cuvenite. Când PSD, tot prin moţiune de cenzură, demite guvernul Ludovic Orban, demersul se cheamă obsesia puterii. Când preşedintele ţării sesizează CCR cu conflcite constituţionale, demersul e menit să „înlăture blocajele”. Când o face cel mai mare partid, din România, cu cea mai solidă reprezentare parlamentară, se cheamă provocare şi aprofundarea crizei. „Vedem un guvern demis pentru că a încercat să eficientizeze administraţia locală şi chiar demis lucrează pentru oameni”, declara Klaus Iohannis. Situaţia s-a complicat teribil, în primul rând pentru Ludovic Orban. După nivelul ridicat de alertă la panica generată de coronavirus, Ludovic Orban pare prima victimă politică pe teritoriul ţării. Strategia lui a fost dată peste cap: alegerile în două tururi îngropate, cu dric la poartă, renunţarea la Ordonanţa de Urgenţă prin care preşedinţii consiliilor judeţene să fie aleşi indirect, şansele unor alegeri anticipate sub 50%, cum s-a exprimat preşedintele Klaus Iohannis. Ş.a.m.d. Spectrul revenirii PSD în sondaje nu se mai pune la socoteală, deocamdată.
