O nouă judecătorie îşi suspendă activitatea timp de 4 zile

0
445

Judecătoria Târgovişte îşi suspendă activitatea timp de patru zile, începând de marţi, ca formă de protest faţă de modificările aduse legilor justiţiei. Magistraţii Judecătoriei Târgovişte au decis să se alăture colegilor din ţară şi au hotărât, în cadrul Adunării Generale, suspendarea activităţii instanţei, începând de marţi până vineri.

Potrivit unui comunicat de presă al Judecătoriei Târgovişte, magistraţii instanţei, “prin vot deschis, liber exprimat, cu majoritate”, au decis ca în perioada 26 februarie – 1 martie 2019 inclusiv activitatea de judecată să fie suspendată. (Mediafax)