Fotbal: Manchester Utd a cucerit Cupa Ligii Angliei

0
408

Manchester United a câştigat,  pentru a cincea oară în istorie, Cupa Ligii Angliei, după ce a dispus cu 3-2 de Southampton, într-o finală disputată duminică seară, pe arena londoneză Wembley, în faţa a peste 85.000 de spectatori.

Zlatan Ibrahimovic a fost artizanul triumfului repurtat de diavoli, suedezul deschizând şi închizând tabela, în minutele 19 şi 87. O dublă şi-a trecut în cont şi italianul Manolo Gabbiadini (45+1, 48), nu înainte ca Lingard (38) să majoreze  avantajul trupei lui Jose Mourinho, tehnician care a ajuns la al 19-lea trofeu major din carieră şi primul obţinut de la sosirea sa pe Old Trafford, în vara anului trecut.

Fundaşul român Florin Gardoş nu a făcut parte din lotul lui Southampton la acest meci.