Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Dolj s-a desfăşurat ieri, fără Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului, care a absentat şi fără Cristinel Iovan. Cel din urmă a demisionat recent, din funcţia politică, de membru PSD şi vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD Dolj, ceea ce a atras după sine şi demisia din funcţia de consilier judeţean şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj. De frică să nu fie şi ei „exmatriculaţi” colegii de partid s-au ferit să facă vreo declaraţie. Consilierii judeţeni au spus ieri, că demisia colegului lor i-a pus pe gânduri, în condiţiile în care din punct de vedere administrativ, lui Cristi Iovan nimeni nu are ce să-i reproşeze. Ei aşteptau ca la această şedinţă să se vorbească şi de motivele plecării fostului vicepreşedinte al CJ Dolj, care prin experienţa şi ţinuta sa a fost un reper pentru mulţi alţi consilieri judeţeni. Pentru că de regulă despre lucrurile importante se evită să se discute, atunci s-a trecut la etapa a doua şi într-o atmosferă destul de încordată, a fost anunţat numele celui care va intra în Consiliu şi anume, Radu Chifu fost consilier al prefectului de Dolj. Acesta a depus jurământul şi şi-a ocupat imediat locul în băncuţă.