China susţine că armamentul din Marea Chinei de Sud este necesar împotriva Statelor Unite

0
380


Administraţia de la Beijing susţine că are nevoie de armament în Marea Chinei de Sud din cauza “procesului de militarizare” lansat de Statele Unite, argumentând că poate instala orice echipament militar pe “propriul teritoriu”. “Cei care promovează militarizarea în Marea Chinei de Sud sunt cei din Administraţia Statelor Unite”, a acuzat ieri Wu Qian, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării. “În acest context, construirea unor baze militare pe insule din Marea Chinei de Sud este cu adevărat necesară”, a adăugat oficialul chinez. “Arhipelagul Paracel este parte inseparabilă a teritoriului Chinei. Este dreptul legitim al Chinei să instaleze capacităţi militare pe propriul teritoriu”, a insistat Wu Qian. Statele Unite au anunţat miercuri că intenţionează să intensifice patrulele navale în Marea Chinei de Sud, invocând respectarea principiului “libertăţii de navigaţie”. “Statele Unite vor efectua operaţiuni maritime suplimentare, de o complexitate mai mare, în Marea Chinei de Sud”, a declarat amiralul Harry Harris, comandantul Flotei americane din Pacific. Oficialul militar american a precizat, în faţa membrilor Comisiei Forţelor Armate din Camera Reprezentanţilor, că Statele Unite trebuie să continue operaţiunile maritime, alături de aliaţi precum Japonia şi Coreea de Sud, în această zonă disputată. Comandantul Flotei americane din Pacific a transmis acest avertisment în contextul în care China a instalat, zilele trecute, rachete sol-aer pe Insula Woody, situată în Arhipelagul Paracel, şi noi radare în reciful Cuarteron. În contextul vizitei la Washington a ministrului chinez de Externe, Wang Yi, armata chineză a anunţat trimiterea unor avioane de vânătoare de tip Shenyang J-11 şi Xian JH-7 pe Insula Woody. În cursul întrevederii cu secretarul de Stat american John Kerry, Wang Yi a cerut Statelor Unite să evite patrulele maritime şi zborurile în apropierea zonelor din Marea Chinei de Sud revendicate de Beijing. În octombrie 2015, Statele Unite au trimis o navă militară în apropierea unei insule artificiale chineze din Marea Chinei de Sud, manevra având rolul de a contesta revendicările teritoriale ale Beijingului. Distrugătorul USS Lassen, aparţinând Forţelor Navale americane, s-a apropiat la 22 de kilometri de Insula Spratly, la limita apelor teritoriale revendicate de China. Trimiterea navei militare americane a avut rolul de a contesta revendicările teritoriale ale Beijingului într-o zonă revendicată de China, Brunei, Malaysia, Filipine, Taiwan şi Vietnam. Forţele navale chineze au urmărit şi au transmis avertismente distrugătorului american, a anunţat Guvernul de la Beijing, atrăgând atenţia că armata chineză va răspunde “provocărilor” Statelor Unite.