Angela Merkel: Acordul semnat de Grecia „un bun punct de plecare”

0
335

Cancelarul german Angela Merkel a salutat, ieri, drept „un bun punct de plecare” acordul semnat de Grecia cu creditorii săi, printre care și Uniunea Europeană, apreciind însă că „încă mai este mult de muncă”. „Salut faptul că am reușit să găsim un punct de plecare pentru negocierile cu noul guvern grec, dar încă ne așteaptă multă muncă de acum încolo”, a spus Merkel, într-o conferință de presă la Berlin cu premierul suedez, Stefan Lofven. Comisia Europeană a confirmat marți că Grecia a transmis lista propunerilor de reformă necesare pentru a obține o extindere cu patru luni a programului de finanțare externă a țării. Lista include măsuri de combatere a corupției și a evaziunii fiscale, a contrabandei cu combustibil și țigări. De asemenea, autoritățile de la Atena vor să implementeze măsuri de reformare a pieței muncii și să acorde subvenții pentru plata utilităților și pentru achiziționarea alimentelor.