Cum ne-am obişnuit în ultima vreme, Craiova a făcut egal. Tot ca de obicei, n-a jucate mare lucru în repriza secundă. Nu toate-s vechi însă, avem şi “breaking news”: a marcat Ivan! Doar că n-a mai fost 4-1 pentru Universitatea, precum în celelalte două partide în care punctase “acrobatul”, de când a revenit în Bănie. Nici măcar victorie n-a fost. Aşadar, altă premieră ar fi că Ştiinţa n-a câştigat pe stadionul botezat după “Tata Puiu”. Îl vizitase de 7 ori şi de fiecare dată se impusese în faţa Voluntariului, în campionat sau în Cupă. De această dată, “zodia egalurilor” a fost mai puternică decât tradiţia.
Pe o ninsoare abundentă, Craiova a fost debusolată în primul sfert de oră la Voluntari. Nu a creat nimic, a încasat şi un gol, băieţii lui Papură păreau că nu se recunosc printre fulgi. A semănat cu debutul meciului din sezonul trecut, cu Bergodi pe banca gazdelor şi tot cu Papură pe a Craiovei. Atunci, Bancu prilejuise deschiderea scorului pentru Voluntari, dar revenirea oltenilor s-a produs. Acum, stoperii Bălaşa şi Papp s-au invitat reciproc, iar Pigliacelli a refuzat să părăsească linia porţii. În atare condiţii, Angelov a zis “blagodoria” şi a făcut 1-0. Când au acceptat că a început meciul, oltenii au egalat şi au mai avut şi alte ocazii. Ivan a marcat cu o execuţie care-i mai aduce un an în tricoul Ştiinţei, chiar dacă va rămâne singura. Portarul Pigliacelli a pornit cu “portocala” în mână spre centru, crezând că dacă zăpada a acoperit marcajele nu se mai ţine cont de ele, dar asistentul s-a sesizat. Voluntariul n-a profitat de faza fixă de la 16 metri, Nistor aruncându-se în calea mingii, pe val, după ce tot el oferise assist-ul pentru 1-1. Screciu, Bărbuţ şi Ofosu au fost aproape de a răzbate prin omăt şi adversarii înghesuiţi, dar inspiraţia nu i-a însoţit până la final pe oamenii lui Papură.
În repriza a doua, dominarea Ştiinţei a fost sterilă, doar Nistor şi Ofosu au încercat poarta, în timp ce gazdele au ratat două mari ocazii, cu care puteau “ajuta” Craiova să încheie seria egalurilor. După ce a făcut schimbări inadecvate la meciul cu Viitorul, Papură a făcut prea puţine acum, deşi se impuneau, în condiţiile terenului dificil şi a lipsei de idei în ofensivă. În mod normal, la orice echipă, dar mai ales la Craiova, ca antrenor, când iei numai 5 puncte din 18, îţi prezinţi demisia, dacă vrei să ieşi onorabil şi să-ţi respecţi statutul de fost jucător important al Ştiinţei. Problema e că s-ar putea să fie prea târziu sau prea devreme, fiindcă antrenorii de calibru sunt puţin cam ocupaţi (în cazul în care dacă va ajunge vreunul la Craiova vreodată) şi “schimbare de dragul schimbării” sau al “şocului la echipă” e ca frecţia la piciorul de lemn.
Sezonul pare compromis din punct de vedere al luptei la titlu, dar, să recunoaştem, în configuraţia actuală, lotul Ştiinţei nu poate susţine o astfel de bătălie, cu toată bunăvoinţa sau cu tot optimismul. De când au dispărut Koljic şi Mihăilă, Craiova e o echipă de pluton, căreia impunerea unor obiective nerealiste, precum titlul, nu-i fac bine deloc. Ştiinţa nu mai trebuie să-şi facă tot felul de calcule privind distanţa faţă de primele clasate, fiindcă nu se poate implica anul acesta în această bătălie. Sau cel puţin nu în această formulă. Nu că ar fi o excepţie de la regulă, ba chiar abaterea de la obicei a fost anul trecut, când Craiova s-a strecurat la vârf adaptându-se la un sezon inedit. Campionatul actual a fost ratat practic la începutul lunii ocombrie, când Koljic s-a accidentat, Mihăilă a fost vândut, iar campania de achiziţii a fost ridicolă. Rotaru s-a dezlipit de 1 milion din cele 6 care vin pe Mihăilă, dar n-a ştiut să-l cheltuie, aducând jucători submediocri precum Mamut, Căpăţână, Ofosu şi Câmpanu sau Tudorie. Craiova s-a alintat cu ideea luptei la titlu datorită celor 7 victorii cu care a început campionatul, dar şi acelea, luate la puricat, au fost norocoase. Sigur, erau de preferat totuşi, în locul seriei de remize.
FC Voluntari – Universitatea Craiova 1-1
Au marcat: Angelov 10 / Ivan 25.
FC Voluntari: Lavin – Costin, Balaur, Armaş, Briceag (31 Vlad) – Ricardinho, Droppa, Tavares – I. Gheorghe, Angelov (Borţoneanu ’71), Anderson (Lopes ’46, Stoica ‘90). Antrenor: Bogdan Andone
Universitatea Craiova: Pigliacelli 3 – Vlădoiu 4, Bălaşa 4, Papp 4, Bancu 5 – Nistor 6, Screciu 5, Cicâldău 6 – Bărbuţ 5 (63 Mamut) 3, Ivan 7, Ofosu 5 (81 Baiaram). Antrenor: Corneliu Papură.
Arbitru: Horia Mladinovici 6.