Preocupările recente privind violența în societate au inclus și problematica violenței în scoală, subliniindu-se faptul că școala este o parte integrantă a comunității. În societatea românească, violența în școli a fost până nu de mult un aspect neglijat, lipsind statistici și cercetări. Ea a fost tangențial identificată, în special, în legătură cu violența adulților față de copii, făcându-se asocierea între familia disfuncțională și comportamentul potențial violent al copiilor provenind din acest tip de familie. Astfel, „violența învățată”, violența ca mod de relaționare, reprodus în relațiile între copii în contexte diferite – inclusiv în școală – s-a impus în discursul public despre violență atât în investigațiile de anvergură redusă a unor organizații neguvernamentale, cât si în mass-media. Una dintre instituțiile implicate în combaterea violenței școlareeste Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Dolj.
În anul școlar 2025-2026, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj elaborează „Studiul privind violența în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Dolj”. În acest context, studiul de față, realizat în cadrul proiectului „Tu alegi! Prevenirea și combaterea violenței și bullyingului din mediul școlar” și-a propus să ofere o imagine asupra dimensiunii fenomenului de violență din unitățile de învățământ din județul Dolj. De asemenea, studiul propune atenției organismelor responsabile și societății civile un set de recomandări privind ameliorarea și prevenția violenței în școală.
Tema aleasă, una de maximă importanță
Tema aleasă pentru acest studiu reprezintă un aspect de maximă importanţă prin faptul că: investighează percepţiile actorilor educaţionali faţă de fenomenul violenței din mediul școlar, iar eşantionul este compus din toate unităţile şcolare autorizate și acreditate cu nivelurile preșcolar, primar, gimnazial, școală profesională şi/ sau liceal din județul Dolj. “Demersul privind evaluarea dimensiunilor fenomenului violenței în școlile din județul Dolj a urmărit estimarea ponderii elevilor care au comis acte de violență; analiza comparativă a fenomenului violenței școlare, pe medii de proveniență, niveluri de învăţământ şi gen. Aceleași aspecte au fost investigate și privind consumul de substanțe psihoactive. De asemenea, studiul cuprinde și propuneri privind strategiile de prevenire și combatere a violenței din mediul școlar, măsurile de prevenire și intervenție asupra principalilor actori de la nivelul unității de învățământ și asupra responsabilităților acestora. Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Consiliul Județean Dolj, Primăria Craiova, alte instituții, cu prerogative în acest domeniu, ne sunt alături și nu putem decât să le mulțumim”, a precizat prof.dr. Mariana Pădureanu, director al CJRAE Dolj.
Recomandări elaborate
Recomandările formulate ca urmarea a investigării fenomenului violenței sunt elaborate în concordanță cu modelul ecologic ce cuprinde patru niveluri de înțelegere și analiză a influențelor privind violența: nivelul relațional, nivelul comunitar, nivelul societal și nivelul individual. În cazul nivelului relațional am distins între măsurile care se adresează familiei și măsuri care se adresează școlii. “Pentru a contribui la prevenirea şi reducerea actelor de violenţă din mediul şcolar, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj implementează în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Dolj proiectul „Tu alegi! Prevenirea și combaterea violenței și bullyingului din mediul școlar” (coordonator profesor-consilier școlar Nicoleta-Adriana Florea) și organizează simpozionul internațional „Exemple de bună practică în prevenirea şi combaterea violenţei din mediul şcolar”. Ajuns la cea de-a unsprezecea ediție, simpozionul îşi propune să aducă în prim plan cele mai interesante activităţi desfăşurate de către cadrele didactice în scopul prevenirii şi combaterii actelor de violență din unitățile de învățământ preuniversitar, promovând exemplele de bună practică”, a mai spus Mariana Pădureanu.
















