Cantautorul Cristian Paţurcă, sculptorul Vladimir Ciobanu şi alţi şase foşti revoluţionari au fost despăgubiţi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cu câte 2.400 de euro, pentru nesoluţionarea dosarului Revoluţiei într-un termen rezonabil.
CEDO a dat, ieri, o nouă decizie de condamnare a României pentru nesoluţionarea dosarului Revoluţiei într-un termen rezonabil, la o plângere formulată în 2008 de Carmen Doroteia Alexandrescu, Ion Băroiu, Iosif Bălaş-Salcoci, Ştefan Boran, Marin Dincă, Laura Veronica Stoica, sculptorul Vladimir Ciobanu, care a amplasat la Universitate plăcile de piatră cu numele eroilor-martiri de la Revoluţie, şi Cristian Paţurcă, autorul “Imnului golanilor”, decedat în 2011.
CEDO arată că, între 21 şi 23 decembrie 1989, petenţii au luat parte la demonstraţiile de la Bucureşti care au dus la căderea regimului comunist. În 1990, când procurorii militari au deschis o anchetă privind reprimarea violentă a demonstraţiilor, petenţii au fost audiaţi ca martori şi s-au constituit parte civilă în dosarul care, în 2008, tot nu era soluţionat.
Reclamanţii au fost şi victime ale Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990, care constituie subiectul unui alt dosar penal deschis tot în 1990. Cei şapte reclamanţi au invocat în faţa CEDO încălcarea articolului 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului – dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil – în legătură cu durata anchetei în cazul evenimentelor din decembrie 1989. Curtea a constatat că a fost încălcat respectivul articol şi a dispus ca reclamanţii să primească fiecare câte 2.400 de euro cu titlul de prejudiciu moral. Pe 23 octombrie 2015, procurorii militari din Parchetul instanţei supreme au clasat dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, în care au fost făcute cercetări privind moartea a 709 oameni şi rănirea a 2.198, dintre care 1.855 au fost împuşcaţi şi 924 de reţinuţi.
În absenţa unor decizii de condamnare şi acordare de despăgubiri , foşti revoluţionari sau urmaşi ai acestora s-au plâns la CEDO, care a dat, de-a lungul timpului, mai multe decizii de condamnare a României, obligată să plătească despăgubiri de peste 1 milion de euro. În 27 ianuarie 2015, România a fost condamnată la CEDO să plătească 832.500 de euro către 81 de persoane, victime sau titulari de drepturi ai victimelor represiunii armate a manifestaţiilor contra regimului comunist din decembrie 1989.