Polițiștii Postului de Poliţie Dobreşti au fost sesizaţi, pe 20 noiembrie a.c., de către Camelia S., de 25 de ani, din comna Dobreşti, sat Toceni, cu privire la faptul că în noaptea de 19/20.11.1015, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa surorii sale, care era plecată în străinătate si au sustras mai multe bunuri. Ieri, 24 noiembrie a.c., în urma activitatilor specifice de cercetare desfășurate, polițiștii Postului de Poliție Dobrești au identificat autorii furtului. S-a stabilit că este vorba despre doi minori, C. M. şi S. G., ambii de 17 ani, din comuna Dobreşti, sat Toceni, care au pătruns în locuinţa Luciei S. de unde au sustras mai multe bunuri. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate. Prin extinderea cercetărilor, oamenii legii au stabilit faptul că, S. G., împreună cu V. I., de 16 ani, din Craiova, în perioada 07-10.11.2015, au pătruns și în incinta Şcolii Generale Dobreşti, de unde au sustras două unităţi de calculator. Cei trei minori sunt cercetați penal de polițiști pentru pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.