Marcel Iureș: Spectacol „Absolut!” pe scena Teatrului craiovean „Colibri”!

0
148

Peste două săptămâni, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri” va prinde contur parteneriatul păpușilor cu Marcel Iureș și Teatrul ACT din București. Marți, 9 decembrie, ora 18.00, artiștii din capitală vor aduce la Craiova spectacolul „Absolut!”, după „Ivan Turbincă”, de Ion Creangă, adresat unui public de peste 12 ani. Biletele, la prețul unic de 20 de lei, se pot procura de la Agenția Teatrului „Colibri”, deschisă de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 și 16.00-19.00, iar duminica în intervalul 10.00-13.00.

Spectacolul „Absolut!”, cu Marcel Iureș, în regia lui Alexandru Dabija, este o inițiativă a Teatrului ACT de promovare a proiectelor de valoare ale culturii românești. Odată cu reprezentația de la Craiova, din 9 decembrie, se va scrie primul capitol al parteneriatului dintre cele două instituții, anunțat în seara de gală a deschiderii oficiale a stagiunii 2014-2015 la „Colibri”, din 7 noiembrie, la care Marcel Iureș, fondatorul și directorul Teatrului ACT, a fost oaspete.

«Marile școli de film își învață scenariștii și regizorii să povestească. Să spună povești. Câți dintre noi au mai apucat să audă în copilărie povești spuse, nu citite? Poveștile s-au sfărâmat, s-au făcut praf și pulbere, s-au risipit în filme, texte de cântece și telenovele. Polemic și terapeutic ne încercăm puterile cu periculoasa artă a spunerii unei povești. Și nu una oarecare. E vorba despre o poveste printre personajele căreia se află Dumnezeu, Moartea și Dracul… Oamenii care or să o asculte își vor aminti, pentru o vreme, că se poate vorbi despre lucruri mari și esențiale fără fasoane, cu umor și nepăsare. Marcel Iureș se întâlnește cu Ion Creangă. Pentru multă lume va fi o surpriză. Mai puțină lume va spune însă: „Era și timpul!”», afirmă regizorul Alexandru Dabija.

 „Absolut!” după „Ivan Turbincă”, de Ion Creangă, deține Premiul pentru cel mai bun spectacol al unei companii independente la Festivalul Comediei Românești – festCO”, ediția a X-a. În cadrul aceluiași festival, în 2012, Marcel Iureș câștiga Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Cațavencu din „O scrisoare pierdută”, pentru Teatrul de Comedie și pentru one-man show-ul din „Absolut!”.

Bazele Teatrului ACT  București au început să se pună încă din 1995, când Fundația Art-Inter Odeon devenea Fundația Teatrul ACT, prima instituție artistică non-guvernamentală din România. Trei ani mai târziu, în ’98, fundația deschidea un spațiu underground în Calea Victoriei nr. 126, Teatrul ACT devenind primul teatru independent cu sală proprie, din România postcomunistă. În galeria susținătorilor fundației îi regăsim printre alții pe Tom Cruise, Richard Eyre, Alan Bates, Liviu Ciulei.