Luni, 25 noiembrie, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și Universitatea din Craiova – Facultatea de Teologie Ortodoxă, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, sub patronajul Mitropoliei Olteniei au deschis lucrările simpozionului “Dogmă, Spiritualitate și Liturghie – Contribuția Bisericii din Oltenia la promovarea și valorificarea teologiei părintelui Dumitru Stăniloae”. Lucrările simpozionului se desfăşoară ȋn Centrul de Restaurare, Conservare Patrimoniu şi Vizualizare al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova.
Cu acest prilej, Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, a declarat: “Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” este onorată să organizeze împreună cu Facultatea de Teologie din Craiova și Mitropolia Olteniei un eveniment de înaltă ținută, unul prin care intenționăm să omagiem nu doar omul cât mai cu seamă opera părintelui Stăniloae. Anul acesta marcăm 110 ani de la nașterea marelui cărturar și 20 de la trecerea sa la cele veșnice. O personalitate atât de proeminentă, atât de prodigioasă și fecundă pentru cultura și spiritualitatea noastră merită din plin organizarea unei asemenea manifestări, a unei avalanșe de comunicări prin care, dată fiind evocarea personalității și operei lui Dumitru Stăniloae, cultura și înțelepciunea să fie în avantaj. Manifestarea pe care o desfășurăm astăzi se înscrie în contextul mai larg al circuitului de evenimente culturale pe care orașul nostru le derulează în vederea adjudecării titlului de Capitală Culturală Europeană, proiect inițiat și susținut de doamna primar Lia Olguța Vasilescu. Prin acest demers cultural susținut de toate instituțiile culturale ale urbei noastre cât și de Mitropolia Olteniei vrem să accentuăm preocuparea noastră, a tuturor, pentru actul de cultură, de cunoaștere și memorie. Mulțumirile noastre se îndreaptă către Consiliul Județean Dolj, cu deosebire către domnul președinte Ion Prioteasa, pentru sprijinul oferit în organizarea și buna desfășurare a acestui simpozion.”