Cerăt : A şasea ediţie a Memorialului “Burnea Grigore”

0
513


În comuna Cerăt a avut loc sâmbătă, 23 noiembrie 2013, a şasea ediţie a Memorialului “Burnea Grigore”, fost primar al localităţii, decedat într-un accident, în timpul mandatului.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Local Cerăt şi şcoala gimnazială din localitate, şi a început cu o slujbă religioasă în sala Consiliului Local, care îi poartă numele, consilierii locali deplasându-se apoi la mormântul lui Burnea Grigore, unde au depus o coroană de flori.

Preşedintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda, a fost alături de primarul comunei Cerăt, Ionuţ Barbu, la festivitatea de premiere a concursului de atletism, şi a campionatului de fotbal. “De şase ani în comuna Cerăt avem un Memorial «Burnea Grigore», fost primar al comunei noastre, decedat într-un accident. Am avut organizate activităţi cultural-sportive, şi le-am dat câte o cupă şi câte un cadou participanţilor. Îi mulţumesc domnului preşedinte Claudiu Manda că a fost alături de noi în această zi, şi mulţumirile mele se îndreaptă şi către colegii care l-au însoţit”.

Evenimentul s-a încheiat cu un program artistic susţinut de elevii şcolii din Cerăt. “Am participat cu plăcere la acest eveniment. Am dorit să fiu alături de Ionuţ Barbu, un primar tânăr, care se zbate să facă ceva pentru localitatea Cerăt. Mi-a plăcut în mod deosebit programul artistic pregătit de cei mici. Talentele se nasc la tară. Sunt autentici, şi îşi iau în serios treaba. Îl felicit pentru evenimentul organizat, şi îl asigur că PSD Dolj va fi alături de el de fiecare dată când va avea nevoie”, a declarat deputatul Claudiu Manda.