Victor Boştinaru: “E de-a dreptul jenant să afirmi că eu manipulez Comisia pentru Petiţii a PE”

0
565

Eurodeputatul PSD, Victor Boştinaru, a răspuns acuzaţiilor europarlamentarului Cristian Preda, conform cărora, Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European (PETI) este „folosită pentru jocuri politice în România”. Acuzaţiile europarlamentarului PDL, Cristian Preda, au fost făcute în contextul vizitei Comisiei PETI în România, în perioada 23-26 noiembrie a.c.

Victor Boştinaru

Conform declaraţiilor eurodeputatului Victor Boştinaru europarlamentarul Cristian Preda “îşi numără eşecurile cu o perseverenţa demnă de o cauză mai nobilă: “Doresc să îi reamintesc atât dumnealui, cât şi eurodeputatei Elena Băsescu, faptul că s-au opus prin toate mijloacele ca această vizită să aibă loc, declarând ritos că pentru PDL, această vizită este inacceptabilă, cu o referinţă explicită la petiţiile care reclamau încălcarea libertăţii presei în România. Nu este doar ridicol, ci şi de-a dreptul jenant să afirmi că eu manipulez Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European. Dacă ar fi aşa însă, ar fi cel mai frumos compliment pe care mi l-a făcut cineva”.

În fruntea delegaţiei se află Erminia Mazzoni, preşedintele Comisiei PETI din partea PPE

Victor Boştinaru subliniază faptul că obiectivele vizitei Comisiei PETI în România sunt generate de existenţa unor petiţii considerate ca importante la nivel european, generate de derapajele guvernării de la Bucureşti, atât în ceea ce priveşte măsurile anti-democratice, cât şi cele economice, de aservire a ţării către clientela portocalie, făcute cu suspiciunea încălcării unor norme şi valori europene. “Această delegaţie cuprinde şapte membri ai Parlamentului European, din aproape toate grupurile politice. Faptul că pe lista acestei vizite figurează europarlamentari recunoscuţi şi respectaţi pentru activitate lor, iar în fruntea delegaţiei se află eurodeputata Erminia Mazzoni, preşedinta Comisiei PETI din partea Grupului politic al PPE, este fără precedent şi demonstrează atât seriozitatea Comisiei PETI, cât şi interesul faţă de petiţiile cetăţenilor europeni din România. Toate aceste lucruri dovedesc ridicolul situaţiei în care se plasează domnul Cristian Preda. Dintr-o altă eroare a domnului Cristian Preda, generată doar de cunoştinţele sumare ale dumnealui în ceea ce priveşte activitatea Comisiei PETI, îl confundă pe Peter Jar, coordonatorul grupului PPE în Comisia PETI, din care domnul Cristian Preda face parte, cu preşedintele acestei comisii. M-aş fi aşteptat ca un om care este totuşi profesor universitar, care a ocupat funcţia de decan al unei facultăţi prestigioase şi funcţia de secretar de stat în Ministerul Afacerilor externe să manifeste măcar un respect mimat faţă de valorile democratice” a conchis eurodeputatul Victor Boştinaru, în replică la afirmaţiile lui Cristian Preda.

Cristian Preda

Comisia pentru Petiţii a adoptat un set de reguli pentru a evita abuzurile

În ceea ce priveşte petiţia privind respectarea libertăţii presei Victor Boştinaru a făcut următoarele precizări: “Comisia PETI a dezbătut pe 2 decembrie 2010, petiţiile împotriva includerii în Strategia Naţională de Apărare (SNAp) a presei ca vulnerabilitate a statului român, înaintate de către Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind precum şi de către un grup de jurnalişti din cadrul trustului Intact. Conform regulamentului Comisiei PETI, cele două petiţii distincte, au fost discutate împreună. La acea dată, petiţiile au fost declarate închise cu votul a 16 eurodeputaţi PPE, majoritatea din PDL, deşi acest grup avea dreptul doar la 12 membri în Comisia de Petiţii. Mai mult decât atât, conform Regulamentului Parlamentului European, ca votul să fie valabil, PDL-ul avea nevoie de 18 voturi, reprezentând jumătate plus unu din numărul membrilor Comisiei. Astfel, pe 25 ianuarie 2011, preşedinta Comisiei PETI, eurodeputata Erminia Mazzoni a anunţat că petiţiile jurnaliştilor români care reclamau introducerea presei în Strategia Naţională de Apărare ca vulnerabilitate a statului român, au fost redeschise. Decizia redeschiderii petiţiilor a fost luată în unanimitate la nivelul coordonatorilor tuturor Grupurilor Politice, după ce Conferinţa Preşedinţilor Parlamentului European a decis pe 15 decembrie 2010 să recomande negocieri pentru soluţionarea contestării votului”. După episodul similar votului din Parlamentul României, cu prilejul votării Legii pensiilor din data de 15 septembrie 2010, Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European a adoptat un nou set de reguli astfel încât abuzurile similare celui din 2 decembrie 2010 să fie evitate.