“Săptămâna altfel”, misiune reuşită a Grupării de Jandarmi Mobile Craiova

0
42

În această săptămână, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au participat în cadrul programelor ,,Școala Altfel’’ și ,,Grădinița Altfel”, la activități de prezentare a instituției la un număr de cinci unități de învățământ, unde au fost prezenți peste 1.000 de școlari și preșcolari.
A fost o săptămână plină de zâmbete și întrebări curioase, unde cei mici s-au bucurat de venirea jandarmilor și s-au întrecut în întrebări diverse la adresa colegilor noștri. Celor mici le-am prezentat ce presupune munca de jandarm, care sunt atribuțiile și misiunile specifice, echipamentul din dotare, o parte din echipajele canine și le-am oferit sfaturi cu privire la comportamentul adecvat pe care trebuie să-l urmeze, atât în unitățile de învățământ cât și în societate. Totodată, aceștia au fost informați prin activități interactive despre teme de actualitate, adaptate vârstei lor, precum siguranța în mediul online, prevenirea delincvenței juvenile și prevenirea fenomenului de bullying. “Prin aceste activități am urmărit să le facem cunoscut rolul nostru pentru asigurarea ordinii publice și de asemenea să-i îndemnăm să nu ezite să ne ceară sprijinul ori de câte ori au nevoie. Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova mereu la datorie!”, au precizat reprezentanţii GJM Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *