Miercuri la Radio Guerilla, George Simion, candidatul Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) a declarat, între altele, că i-ar conveni să aibă sprijinul lui Viorel Hrebenciuc, pentru a ajunge în turul doi al alegerilor prezidenţiale, dar nu ar dori să aibă de a face cu „ăştia care au distrus România şi care au făcut toate matrapazlâcurile”. A recunoscut deschis că a discutat cu Gigi Becali, candidat AUR la Camera Deputaţilor, despre oferta lui Viorel Hrebenciuc, care şi-a exprimat… ajutorul, printr-o înţelegere subterană. Mai mult George Simion nu este convins că PSD va avea „doi candidaţi în turul doi”: Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană. În fine, discuţia în mare este cunoscută, descusută pe posturile de televiziune. George Simion, care susţine că vine pe zona sa patriotică, conservatoare, fără concurenţă, e un candidat ofensiv, vocal, poate interesant pentru unii, nu lipsit de umor pentru alţii, când afirmă, de pildă, în jargon „de la naşu’ mare Hrebenciuc, fără număr, fără număr”, nu are observăm nici o replică obligatorie, cât de cât concludentă la acuzele formulate de deputatul AUR de Dolj, Ringo Dămureanu, de la tribuna Camerei Deputaţilor, unul din secretarii acesteia, în mandatul care se încheie. E o fumigenă? Când afirmă cu subiect şi predicat că nu vrea „să audă de ăştia(…) care au făcut toate matrapazlâcurile, toate combinaţiile” se revendică de la un ocean de rigoare morală. Ca o conştiinţă bună a ţării. Or, Ringo Dămureanu, acum deputat neafiliat, i-a cerut, repetăm de la tribuna Parlamentului, nu pe stradă, nu în faţa blocului, nu într-o conferinţă de presă sau emisiune tv demisia din funcţia de preşedinte AUR, dezlănţuindu-se la podcastul „Altă întrebare”, realizat de craiovenii Marius Pârlea şi Bogdan Berneanu „ceva e în neregulă”. Bate câmpii, cum se spune, cu voioşie, Ringo Dămureanu sau are dreptate? La întrebarea asta, George Simion ar trebui să dea un răspuns, cât se poate de edificator, sau nu se coboară la un asemenea nivel. Sigur, cine judecă doar pe bază de principii trăieşte în plină ficţiune –ştim asta- şi mai degrabă sau mai târziu va fi victima propriei îngustimi. Toţi ştim că trebuie să minţi, mai ales în politică. E un „principiu” incontestabil. Nu doar Nicu Steinhard, nu ştiu de ce mi-a revenit în minte, descoperă în închisoare virtutea de a-şi minţi anchetatorul. Nimeni nu e scutit în viaţa curentă de virtutea minciunii salutare, benefice, caritabile. În schimb George Simion se arată sigur de convingerile sale inerţiale. Şi adoptă solemnităţi moralizatoare drept o garanţie de caracter, iar frivolitaea superioară drept simplă neseriozitate balcanică. Cât priveşte demersul lui Viorel Hrebenciuc, pe lângă Gigi Becali, cunoscutul patron al echipei de fotbal FCSB, nimeni nu-i putea face un deserviciu mai mare, în campania electorală deja începută, lui Marcel Ciolacu decât întâmplarea pomenită. În toate campaniile electorale abundă combinaţiile, dezvăluirile mai mult sau mai puţin picante, referitoare la scheleţii din dulapul fiecăruia, calomniile bine ticluite, fiindcă nimeni nu e ceea ce vrea să pară. Dar o potenţială „cârdăşie”, cu George Simion, prin Gigi Becali –personalitate providenţială- este dezgustătoare, dacă nu o încurcare a criteriilor, cu consecinţele ei. Marcel Ciolacu e premierul ţării, liderul PSD, cu unele rezultate, notabile, în actul guvernării, pe care le poate revendica, conduce în sondaje, atât în cele de prezidenţiale, cât şi cele parlamentare, şi în oricare logică posibilă, trebuie ferit, de apropiaţii lui, de orice intemperie atmosferică. Marcel Ciolacu ştie că ipocrizia, verva electorală, malversaţiunile, chiar dacă cer o anumită mobilitate mentală, nu lipsesc.
