Mesajul preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, de Ziua Armatei

0
569
25 octombrie rămâne în memoria națională drept ziua în care românii își cinstesc bravii militari care, prin devotament și sacrificiu, în urmă cu mai mult de șapte decenii, au făcut posibilă eliberarea Careiului, „ultima palmă de pământ sfânt al țării”, aflată sub ocupație străină.
Astăzi, am fost prezent la ceremonialul militar-religios organizat de Ziua Armatei și am depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor, din partea Consiliului Județean Dolj.
Ne-am reunit pentru a vorbi cu admirație și respect despre cei care poartă nobilele însemne ale Armatei, aflați și de această dată în prima linie a luptei purtate împotriva pandemiei de Covid-19, alături de alți eroi ai noștri – neobosiții medici.
Reprezentând o filă glorioasă din trecutul nostru, momentul crucial de recucerire a Ardealului constituie și astăzi un punct de referință despre modul în care Armata a acționat pentru a apăra interesele, libertatea, independența și unitatea României.
Militarii au reușit să ducă mai departe bunul renume pe care înaintașii l-au dobândit pe câmpurile de luptă, au reușit, prin toate acțiunile la care au participat în teatrele de operații, să le onoreze memoria și să consolideze prestigiul de care se bucură în prezent țara noastră, îndeplinind cu succes dificila misiune pe care și-au asumat-o.
La ceas aniversar, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj, le-am transmis sincere felicitări pentru performanțele pe care, cu mândrie și atașament pentru uniforma militară, le-au așezat în galeria reușitelor uneia dintre instituțiile fundamentale ale statului român.
La mulți ani, Armatei Române!