Ghid pentru combaterea dezinformării şi racolării în mediul online

0
398
Un manual pentru combaterea dezinformării și racolării pe Internet a fost lansat de specialiști în combaterea traficului de persoane, justiție și comunicare, pentru uzul la clasă al profesorilor din învățământul preuniversitar. Ghidul “Rezistența la dezinformare și racolare online” vine ca un instrument util cu precădere pentru elevii de gimnaziu, dar și ca suport în conceperea unor planuri de lecții pentru, de exemplu, educație civică sau în abordarea subiectului la orele de dirigenție, informează edupedu.ro

Proiectul „Combaterea dezinformării și racolării pe internet” se adresează îndeosebi elevilor din ciclul gimnazial. “De asemenea, se adresează profesorilor de educație civică și diriginților din școlile din medii defavorizate sau comunități vulnerabile din România. Scopul proiectului este să ofere profesorilor instrumente inovatoare de alfabetizare media, pentru a-și sprijini elevii în dezvoltarea rezilienței la dezinformare și racolare online”, scriu reprezentanții Freedom House pe site-ul lor.

QR Ghid / Foto: Bogdan Oprea – Facebook.com
“Statul dovedește că a eșuat și de data aceasta în misiunea de a-și proteja cetățenii, mai ales pe cei vulnerabili. Nu am auzit de multă vreme un politician curajos care să vorbească în numele acestor copii și tineri, iar presa nici ea nu-și îndeplinește pe deplin misiunea și nu aduce suficient de des în atenția publică atrocitățile acestui cumplit flagel. Eforturile zecilor de oameni implicați în acest proiect ar fi recompensate dacă am ști că am ajutat chiar și un singur copil sau tânăr să nu cadă în capcanele pe care rețelele de trafic de persoane le întind în mediul online”, scrie Bogdan Oprea, cadru universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București, într-o postare pe Facebook.
Cine sunt autorii ghidului

Potrivit prezentării Freedom House, proiectul a fost realizat de:

  • Brîndușa Armanca – jurnalistă, profesor universitar în jurnalism și scriitoare;
  • Cristi Dănileț – judecător la Tribunalul Cluj, activ în 4 arii complementare: independența justiției, integritate judiciară, justiție juvenilă și mijloace alternative de soluționare a litigiilor;
  • Bogdan Oprea – cadru universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC), Universitatea din Bucureşti, fost purtător de cuvânt al preşedintelui României, autorul cărții „Fake news și dezinformare online: recunoaște și verifică. Manual pentru toți utilizatorii de internet”;
  • Silvia Tăbușcă – consilier în cadrul Ministerului Justiției, lector la Universitatea Româno-Americană;
  • Nicolae Țîbrigan – doctor în Sociologie și cercetător al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române.