Craiovenii care locuiesc în cartierul „Faţa Luncii” nu vor avea apă rece la începutul acestei săptămâni. Mai precis, marţi, pe 29 octombrie, între orele 10.00 şi 14.00, când vor fi cuplate conductele care alimentează străzile „Negoiului” şi „Năsăud” la magistrala de pe bulevardul „Râului”. În acest timp, se va întrerupe alimentarea cu apă în zona delimitată de bulevardul „Râului” şi străzile „Bucovăţ”, „Hanul Roşu”, „Doiceşti”, „Babadag”, „Poligonului” şi „Brestei”. „Atenţionăm utilizatorii de apă potabilă că, din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii”, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă Oltenia. Dacă apar astfel de fenomene, craiovenii sunt atenţionaţi să nu consume această apă decât atunci când se va limpezi.