„Condiţia intelectualului disident în România comunistă” – tema din acest an a Colocviilor „Mozaicul”

0
813

După ce, timp de 14 ani, neîntrerupt, din 1998 până în prezent, a pus în discuţie „Arta şi economia”, „Maladiile spiritului critic. Deontologia judecăţii”, „Europa şi spiritul competiţiei – exigenţe ale integrării culturale”, „Criza financiară. Criza de sistem. Criza de valori. Feţe ale crizei actuale în cultură” şi alte interesante şi de actualitate teme, revista de cultură „Mozaicul” propune în acest an o dezbatere pe un subiect controversat: „Condiţia intelectualului disident în România comunistă”. Colocviile „Mozaicul” se vor desfăşura pe parcursul zilelor de mâine şi poimâine şi vor reuni profesori craioveni, dar şi invitaţi din ţară, între care criticul şi istoricul literar Ion Bogdan Lefter. Sâmbătă după-amiază vor fi acordate Premiile revistei „Mozaicul”.

Cea de-a XV-a ediţie a evenimentului este organizată de Asociaţia „Prietenii Ştiinţei „Gheorghe Ţiţeica”, Editura „Aius”, revista „Mozaicul”, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopşor” şi Universitatea din Craiova – Departamentul de Istorie, proiectul fiind cofinanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Conferinţa de deschidere va avea loc mâine, 26 octombrie, ora 18.00, în Sala Coloanelor (strada „Unirii” nr. 26), moderator fiind prof. Nicolae Marinescu, director al revistei „Mozaicul”. Tot aici, sâmbătă, 27 octombrie, între orele 9.30 şi 14.00 se vor desfăşura sesiunea de comunicări şi dezbaterile pe marginea acestora, urmate de festivitatea de acordare a Premiilor revistei „Mozaicul”.

«Punem în dezbatere un subiect controversat în cercul restrâns al specialiştilor, dar aproape ignorat în opinia publică: „Condiţia scriitorului / intelectualului disident în România comunistă”, deoarece necunoaşterea istoriei recente poate viza manipularea percepţiei faţă de istoria literară şi culturală recentă (opere literare, reviste, studii şi cercetări publicate), cu implicaţii asupra identităţii naţionale. Sperăm să (re)aducem în prim-plan biografii ale disidenţei româneşti care să propună modele generaţiilor tinere, făcând cunoscute constrângerile din perioada comunistă, pentru a promova valorile societăţii democratice», spune Petrişor Militaru, redactor al revistei „Mozaicul”.

Între invitaţii de onoare la eveniment se numără Gabriel Andreescu – profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti şi membru activ al mai multor organizaţii de drepturile omului, criticul şi istoricul literar Ion Bogdan Lefter (Universitatea din Bucureşti) şi prozatorul şi publicistul Daniel Vighi (Universitatea de Vest din Timişoara). La masa dialogului pe tema condiţiei intelectualului disident în România comunistă se vor aşeza profesori ai Universităţii din Craiova (George Popescu, Cosmin Dragoste, Mihai Ghiţulescu, Sorina Sorescu), cercetători de la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului din Bucureşti (Ana-Maria Rădulescu, Flori Bălănescu, Ana-Maria Cătănuş), redactori ai revistei „Mozaicul” (Aurelian Zisu, Gabriel Nedelea, Petrişor Militaru, Daniela Micu) ş.a.