Oltenii încep drumul spre a opta Cupă

0
520
Universitatea Craiova înfruntă în seara aceasta pe CSM Reşiţa, pe „Ion Oblemenco”, în 16-imile Cupei României
Primul adversar al Ştiinţei în actuala ediţie a Cupei României este CSM Reşiţa, echipă de eşalon secund. Victor Piţurcă spune că în acest meci va oferi şansa de a evolua şi unor jucători folosiţi mai puţin. Deşi precizează că pentru club Cupa României este un obiectiv, Piţi recunoaşte că prioritar pentru el este campionatul. „Meciul cu Reşiţa este unul pe care în mod normal trebuie să-l câştigăm şi sper să se întâmple aşa. Nu va fi simplu, fiindcă am văzut echipa din Reşiţa, au jucători de calitate, au obţinut câteva rezultate importante şi meciurile din Cupă aduc surprize mari. I-am văzut în două jocuri, numai câte 30 de minute, vom vedea şi meciul cu Timişoara, am văzuţi câţiva jucători interesanţi, au echipă destul de bună şi jucători care vor să demonstreze că au calităţi şi să fie transferaţi la alte echipe, poate chiar la Craiova. Sper să fim la maximum de concentrare şi să câştigăm jocul. Voi încerca să bag şi jucători care au jucat mai puţin şi să-i odihnesc pe cei care au dus greul, ca să fie la parametri optimi pentru meciul cu Viitorul. Cupa este un obiectiv pentru Universitatea Craiova, dar pentru mine campionatul este prioritar, este cel mai important. Nu neglijăm Cupa, vrem să câştigăm fiecare meci, aşa cum se spune, Cupa este mai uşor de câştigat” a spus antrenorul oltean. Piţurcă îşi doreşte ca Universitatea să poată juca 90 de minute aşa cum a făcut-o în prima repriză la Mediaş şi spune că acest lucru se va întâmpla cât de curând, dar cu siguranţă după următoarea pauză competiţională provocată de meciurile echipelor naţionale. „Cred că începând cu meciul din Cupă putem juca 90 de minute aşa cum am făcut-o în prima repriză la Mediaş, fiindcă suntem pe un drum ascendent. Mi-aş dori să jucăm tot timpul noi, dar nu se poate. Barcelona îşi subordonează total adversarii şi vedeţi că tot mai pierde meciuri. Ne dorim să avem posesia mereu şi să finalizăm, dar şi adversarul are rolul lui. Cred că de la meciul următor vom face un salt, dar, aşa cum am mai spus, după următoarea pauză a campionatului vom arăta mult mai bine, mai ales că şi accidentaţii vor fi într-o formă fizică optimă”. Alex Cicâldău a prefaţat şi el duelul din Cupa României: „Va fi un meci greu, după părerea noastră, trebuie să-l tratăm serios şi să trecem de ei. Banderola a fost un lucru senzaţional pentru mine, un plus. Nu ar trebui să ne gândim la starea gazonului, ar fi trebuit să ne fi obişnuit deja cu acest teren”.
Abonamentele sunt valabile, iar pe bilete se intră şi la meciul cu Viitorul
Pentru acest meci sunt valabile abonamentele la meciurile de campionat ale Ştiinţei, iar cei care-şi vor cumpăra bilete vor putea intra şi la meciul cu Viitorul, de luni, din etapa a 11-a a Ligii I. Meciul de Cupă trebuia să se dispute la Reşiţa, respectiv pe terenul echipei mai slab cotate, dar televiziunile au stabilit ca oră de disputare 18.45, aşa că bănăţenii trebuiau să organizeze meciul în nocturnă. Numai că oficialii de la CSM Reşiţa nu au dorit să achiziţioneze o instalaţie mobilă de iluminare (care costa undeva în jurul a 50.000 de euro), aşa cum a făcut anul trecut Csikszereda, formaţie de liga a III-a la acel moment. Variantele rămase erau astfel Severin, Timişoara sau Craiova. La Severin nu au dorit reşiţenii, prin prisma apropierii de Bănie, iar varianta de bază era Timişoara. Cum meciul nu ar fi iscat mare interes pe Bega, organizarea meciului ar fi costat mai mult decât încasările, aşa încât bănăţenii au acceptat să vină pe „Ion Oblemenco”, ademeniţi şi de suma de 25.000 de euro propusă de Universitatea. Aşadar, convenţia a fost făcută pentru jumătate din suma încasată pe bilete, aşa cum spune regulamentul Cupei României, dar s-a specificiat că Reşiţa nu va încasa mai puţin de 25.000 de euro. Suma este imposibil de încasat pe bilete, atât pentru că abonamentele la meciurile Ştiinţei sunt valabile şi la acest joc, dar şi pentru că afişul nu este foarte atractiv, prin prisma adversarului alb-albaştrilor. Dar dacă punem la socoteală închirierea unui charter până la Timişoara, plus oboseala acumulată, varianta ideală pentru olteni este cea a disputării jocului pe teren propriu, chiar dacă starea acestuia va fi afectată de meciul echipei lui Mititelu cu U Cluj, programat cu mai puţin de 24 de ore înainte. Anul trecut, în aceeaşi fază a competiţiei, Sportul Snagov, la care evoluau atunci Ştefan Vlădoiu şi Andrei Marinescu, jucătorii de acum ai Ştiinţei, a acceptat să joace în Bănie, renunţând la privilegiul de gazdă.
La Reşiţa joacă fratele lui Acka
Fundaş dreapta la CSM Reşiţa este Lorenzo Acka, fratele lui Stephane Acka. Ivorianul a dat probe şi la echipa a doua a Universităţii Craiova, dar nu a fost reţinut în lot. Cum Victor Piţurcă a anunţat schimbări în echipa de bază, iar Stephane Acka nu a fost titular la Mediaş, am putea asista la un duel fratricid în seara aceasta pe pe „Ion Oblemenco”. Formaţia din Valea Domanului este o nou-promovată în Liga a II-a, unde se află pe locul 12 după 8 etape, cu 9 puncte. Antrenor este fostul mijlocaş al rosso-nerrilor, Leo Doană, iar preşedinte este Cristi Bobar, fost oficial la Dinamo şi în structurile FRF. Alţi jucători cunoscuţi din lotul bănăţenilor sunt portarul veteran Edi Zimmermann, stoperul Ehmann, internaţional de juniori, împrumutat de la Dinamo, mijlocaşii Danci şi Călin Cristea, care au evoluat în Liga I, la Gaz Metan Mediaş, Cioablă, jucător format la academia lui Gică Popescu, Marius Coman, fost la CFR şi U Cluj.
Trei alb-albaştri în echipa etapei a 10-a
Bogdan Vătăjelu, Antoni Ivanov și Alexandru Cicâldău au fost aleși de către oficialii LPF pentru a face parte din echipa etapei a 10-a. Iată explicaţiile pentru alegerea celor 3: „Bogdan Vătăjelu (U Craiova / 26 de ani / 6 jocuri) – A fost cel mai bun jucător de pe teren. A urcat în atac şi a oferit multe mingi colegilor din ofensivă. În plus, a marcat un gol spectaculos.”, „Alexandru Cicâldău (U Craiova / 22 de ani / 9 jocuri) – Responsabilizat de către antrenor cu banderola de căpitan, mijlocaşul alb-albaştrilor i-a răsplătit încrederea cu un gol superb şi cu o prestaţie lăudabilă.” „Antoni Ivanov (U Craiova / 24 de ani / 10 jocuri) – A avut o evoluţie consistentă. A pasat decisiv la toate cele trei reuşite ale oltenilor, fiind primul fotbalist care reuşeşte o asemenea performanţă în ediţia curentă.” Echipa etapei îi conţine pe: Căbuz – Kylien, Piţian, Planic, Vătăjelu – Ivanov, Vaşvari,Cicâldău – Dumiter, Budescu, Rivaldinho, iar antrenor este Viorel Moldovan.