Medicul specialist Alexandru Andriţoiu : „România se află într-o criză profundă de leadership, pe toate palierele”

Alexandru Andriţoiu, medic specialist la Spitalul Militar de Urgenţă «Dr. Stefan Odobleja» Craiova, nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare. Este cunoscut în lumea medicală ca unul dintre cei mai buni medici internişti, cu un CV impresionant, cu 10 cărţi tipărite, adevărate manuale de medicină şi cu mii de pacienţi diagnosticaţi şi trataţi corespunzător. Zilele trecute l-am găsit la datorie, în cabinetul domniei sale, cu mai mulţi pacienţi în faţa cabinetului şi cu cea de-a 11-a carte în lucru. Nu se poate opri din muncă. Fiul său, Mihai îi calcă pe urme. Este student la Medicină, ambiţios şi extrem de muncitor. Peste 10 ani, medicul Alexandru Andriţoiu vede o Românie profundă, schimbată în bine şi condusă de generaţia fiului său. Este convins că aceşti tineri vor schimba lumea şi vor repara lucrurile de care ne plângem astăzi. Am stat de vorbă cu medicul Andriţoiu despre sistemul românesc de sănătate şi am plecat de acolo un pic mai optimistă. Sunt şanse…

Sunteţi un om din interiorul sistemului, dar nu un om obişnuit, ci un medic cu foarte mare experienţă, care a diagnosticat şi tratat mii de pacienţi. Acest lucru vă permite să aveţi o opinie proprie asupra a ceea ce înseamnă sistem de sănătate românesc. În acest context, v-aş întreba cum se văd lucrurile din cabinetul medicului Alexandru Andriţoiu ?

Din interiorul sistemului, dar în urma unei analize pertinente, a materialelor apărute în presă sau din discuţiile cu pacienţii mei, zi de zi, da, aş putea să rămân în nota generală a critici aduse sistemul de sănătate românesc. Dar am totuşi o reţinere în a spus că sistemul de sănătate românesc este într-o criză profundă, pentru că nu e chiar aşa. M-aş feri să folosesc cuvântul „criză”, tocmai datorită  faptului că România a trecut printr-o criză în perioada 2008-2010, chiar 2012, mă refer la criza economică şi nu doar, România. În  perioada respectivă, sistemul de sănătate românesc nu a suferit atât de mult. A suferit mai mult personalul medical, prin tăierea salarială şi implicit prin decizia de a părăsi sistemul medical românesc. Ca o abordare generală, despre criza sistemelor medicale se vorbeşte la nivel mondial, România nefăcând excepţie de la această abordare. Ideea de criză în sistemul medical, la noi are o altă dimensiune faţă de ceea ce înseamnă criză la Bruxelles sau în SUA. De ex, populaţia se confruntă cu criza medicamentelor din spitalele de stat, se confruntă cu lipsa personalului medical, cu anumite condiţii hoteliere care nu sunt de foarte bună calitate şi atunci da, se manifestă anumite stări de nemulţumire. Populaţia poate să fie nemulţumită de modul în care relaţionează personalul medical cu pacientul sau cu familia pacientului. Din punctul de vedere al unui medic care lucrează de la începutul carierei sale într-un spital militar, eu pot să afirm cu convingere, că în spitalele militare, şi aici cunosc bine situaţia, nu au fost disfuncţionalităţi şi mulţi pacienţi au făcut comparaţii.

Ce-i lipseşte României de fapt în materie de medicină ?

Îmi place să spun că România nu se află în criză economică, ci mai degrabă într-o criză profundă de leadership, pe toate palierele, de la economie, la educaţie, la sănătate. Adică, avem o criză de manageri, acei oameni care ştiu cu adevărat să coordoneze sistemul, să implementeze politici. Aici se poate discuta foarte mult de criteriile pe baza cărora sunt aleşi şi numiţi aceşti manageri în diverse spitale, institute de cercetare medicală, oameni care chiar dacă au o şcoală de management, nu cunosc detaliile sistemului şi evident, nu reuşesc să intre în dialog şi să fie pe aceeaşi frecvenţă cu personalul medical, cu şefii de secţie, cu şefii de clinică. Cred că cea mai mare problemă a sistemului de sănătate românesc nu are vreo legătură cu lipsa unui program sau unei politici. Ele se găsesc foarte bine pe site-ul Ministerului Sănătăţii, problema este cum implementezi aceste programe, iar dacă oameni bine pregătiţi pot să ducă aceste programe la bun sfârşit. După aceia, mai exact după vreo 4-5 ani de zile,verifici să vezi dacă programul unui guvern dă şi rezultatele preconizate sau acest program a rămas doar pe hârtie….

Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Să zicem că nu aţi fi medic, ci doar pacient, cum aţi vedea situaţia din spitalele româneşti ?

Dacă nu aş lucra în sistemul medical şi aş analiza lucrurile din exterior, aş considera că există particularităţi ale sistemului de sănătate românesc, există diferenţe între spitalele mari universitare şi spitalele mai mici din ţară, există disfuncţionalităţi între pacient – medic de familie – reţeaua medicilor de familie şi aici mă refer la acele localităţi mici, rurale, unde medicul de familie fie lipseşte, fie trece pe la dispensar de cel mult două ori pe săptămână, disfuncţionalităţi în reţeaua medici de familie – medici de specialitate, de unde şi aglomerarea spitalelor cu o patologie care nu ar trebui neapărat investigată în spital şi atunci raportul cost-eficienţă este total nefavorabil. Nu există un triaj foarte corect de la medicul de familie către medicul specialist, de cele mai multe ori medicul de familie răspunde prompt solicitării şi îi dă pacientului trimitere. Dar mai există disfuncţionalităţi între ambulatoriu şi sistemul de spitalizare, există disfuncţionalităţi între diversele secţii ale aceluiaşi spital şi desigur, peste toate aceste disfuncţionalităţi mai putem vorbi despre orgolile unor şefi de secţii, care se cred că sunt pe feuda lor, ei taie şi spânzură. Nu sunt evaluate cheltuielile, iar de cele mai multe ori consumul pe actul medical creşte tocmai că nu se respectă protocoalele şi ghidurile, ci pur şi simplu se merge pe „negociere” între pacient şi medic….pacientul pune presiune pe medic.

Aţi fost în SUA, ştiu că aţi vizitat mai multe spitale şi aţi avut discuţii cu profesionişti din lumea medicală. Am putea prelua în România sistemul american ?

Sub nicio formă. Sistemul american în ciuda tehnologiei de vârf are mari probleme. Un sistem medical peste tot în lume ar trebui să asigure, la modul general vorbind, creşterea supravieţuirii, dreptul la viaţă. Ca să ai acces la un spital bine dotat din SUA şi cu medici foarte bine pregătiţi, implică automat o poliţă de asigurare medicală privată foarte scumpă. Sistemul medical din România nu beneficiază de asigurări private de sănătate, în sensul clasic pe care-l vedem în ţările avansate din punct de vedere economic, ci pur şi simplu orice formă de asigurare care implică servicii medicale identice cu cele pe care le ai şi în baza asigurării obligatorii pe care o faci cu CAS-ul. În plus, trebuie să recunoaştem, că în România, o bună parte din populaţie nu mai plăteşte aceste asigurări, de cele mai multe ori de ordin personal. Alţi români aleg să muncească în străinătate, iar în concedii se întorc în ţară şi îşi caută sănătatea aici, pentru că este mult mai ieftin. În ţara noastră dai mai puţini bani să-ţi faci analizele şi să ţi se pună diagnosticul. Accesul la serviciile medicale este mult mai facil într-un spital din România decât într-un spital din ţările civilizate. Programarea la o ecografie în Germania, Franţa, Anglia, etc este regulă, dar în România dacă a-i spune cuiva care nu are o urgenţă în adevăratul sens, că îl programezi peste o săptămână, mă refer la medicina de prevenţie desigur, e o nenorocire, te ştie lumea. O româncă muncea în Italia şi i s-a recomandat un RMN, într-adevăr se face mai rar, iar programarea a durat 6 luni de zile, după 6 luni de aşteptare a aflat că are cancer tiroidian. Un cancer tiroidian evoluează rapid. Cu 6 luni în urmă era într-un stadiu în care se putea opera. Aceste programări se fac pentru a nu mai fi o presiune pe buget, aşadar, economic se justifică, dar medical în niciun caz.

Dar ce v-a impresionat în SUA ?

Am fost impresionat de felul în care se colaborează cu firmele de asigurări. În România dacă vrei să te duci la medicul Andriţoiu pentru a-ţi face o ecografie, dai un telefon, vezi unde-l găseşti, ce program are, vorbeşti cu el la telefon şi ţi se face o programare. E simplu. Acolo nu îl suni pe doctor, ci suni la firma de asigurări, în funcţie de tipul de asigurare, ţi se recomandă spitalul cu care ei au o colaborare şi anumiţi  medici. Practic, tu nu ai o relaţie directă cu medicul, ci cu firma de asigurări medicale. Dacă medicul îţi recomamdă cu investigaţie în plus, reiei dialogul cu firma de asigurări şi te interesezi dacă poliţa ta acoperă şi tipul respectiv de investigaţie. În SUA se respectă cu sfinţenie programarea. Dar la Londra, unde am vizitat două spitale foarte mari, unul cu 700 de paturi şi altul cu peste 1000, acolo pe uşa cabinetului de ecografie era scris că deşi pacientul are o anumită programare, ei îşi rezervă dreptul de a introduce la consultaţie pacienţi în funcţie de gravitatea cazului. Aşadar, nu sunt două sisteme identice, nici nu cred că există vreun sistem medical ideal care s-ar putea plia foarte bine pentru noi.

Despre construirea de noi spitale, ce părere aveţi ? Avem nevoie de un spital regional ? Dar de unul privat ?

Cred că ar fi o mare greşeală să se preia proiectul unui spital mare dintr-o ţară dezvoltată şi să se implementeze exact în Craiova sau în Cluj. Aceste spitale sunt necesare, sunt absolut de acord cu construirea lor. Cred de asemenea, că în Oltenia este nevoie de un spital privat şi constat că marile reţele private, gen Regina Maria, Med Life sunt interesate doar teoretic să construiască un spital privat, argumentaţia fiind aceia că deşi este nevoie, zona este extrem de săracă şi nu se justifică din punct de vedere al investiţiei. 

Foarte multe reclame la medicamente, foarte multe farmacii. Ce înseamnă ? Suntem atât de bolnavi…?!

După ce investeşti atât de mult în industria medicamentelor, trebuie să te gândeşti şi la cum le vinzi, aşa că reclama e sufletul comerţului. Dar, am fost surprins să constat că în staţia de metrou din New York erau nişte afişe care vorbeau despre depistarea virusului Hepatitei C, lucru care la noi se discută doar în cadrul congreselor şi se vorbea şi despre medicamentul care trebuie luat. Cred că avea totuşi legătură şi cu consumul de droguri, cu SIDA…

Din punct de vedere editorial, ce a mai făcut domnul doctor Andriţoiu ? Am aflat pe surse că nu v-aţi oprit la cartea cu numărul 10…

Da aşa este. Mă hotărâsem să mă opresc la a zecea carte, dar am avut o perioadă de nelinişte şi m-am apucat de cea de-a 11-a carte medicală. Este o carte ce se adresează medicilor din anestezie şi terapie intensivă care în practica de zi cu zi, montează catetere venoase pe vena jugulară, pe vena femurală iar acum tendinţa acestor catetere este ca montarea să se facă prin ghidaj ecografic. Problema noastră este că anesteziştii noştri nu ştiu ecografie, eu am o experienţă în ecografia venoasă de peste zece ani şi am avut şansa ca de mai multe ori alături de colegii anestezişti să montăm astfel de catetere. Am considerat că este o nevoie acută de o astfel de îndrumare şi de aceia am scos această carte, ea se doreşte în primul rând o monografie bogată în imagini. Sper ca în primăvara anului viitor să vadă lumina tiparului şi de ce nu, să ia şi această carte premiul Societăţii Naţionale de Ecografie, cum s-a întâmplat anul trecut, când un medic militar, un medic din Oltenia a obţinut marele premiu al Societăţii Naţionale din Ecografie. Şi m-am bucurat foarte mult de această performanţă profesională şi mă mândresc cu ea de fiecare dată.

Şi o întrebare de final. Nu este neapărat adresată medicului, ci mai degrabă omului, Alexandru Andriţoiu. Cum vedeţi România peste 10 ani ?

Peste 10 ani, România se va găsi în aceleaşi graniţe. Peste 10 ani prevăd schimbări profunde, dar făcute de o altă generaţie, mă refer la cei care astăzi au 18-20 de ani. Ei vor schimba multe din aspectele care nouă nu ne convin acum. Cred că peste 10 ani se vor schimba foarte multe lucruri şi dincolo de graniţele României, în plan internaţional. Şi cred că România va avea o mare problemă în ceea ce priveşte gestionarea resurselor. Nu mă gândesc neapărat la un conflict mondial, dar risipa aceasta de resurse ne costa foarte mult. Din punct de vedere politic, România va fi o ţară total schimbară, iar schimbarea se va face mai ales în planul mentalităţii şi în planul culturii politice, va fi o populaţie care va înţelege mesajul politicienilor şi vom avea şi politicieni care vor transmite cu adevărat mesaje interesante, în interesul comunităţii. Este o previziune optimistă….