Consiliul Judeţean Dolj şi “Film în sat”, la Cernăteşti

0
841
 Timp de trei zile (25 – 27 august), comuna Cernăteşti va fi gazda celui mai mare eveniment cultural din mediul rural –  Festivalul de Artă – “Film în sat”, unul care se vrea devenit tradiţional. Manifestarea are loc cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, locul ales fiind transpus în reînvierea tradiţiilor româneşti, locaţia unde se vor desfăşura evenimentele fiind Cula din comună, proaspăt reabilitată, a cărei inaugurare va avea loc pe 15 septembrie. Întreaga zonă se vrea a fi transformată într-un de interes turistic.
“Film în sat” se constituie  în cel mai mare eveniment cultural care se desfăşoară, în România, în mediul rural. “Suntem parteneri în acest proiect, unul pe care ni-l dorim de succes. Am ales această zonă deoarece o vrem transformată într-una de interes turistic, punând în evidenţă tradiţiile româneşti, pornind de la etnografie până la specialităţile gastronomice. Locul ales este Cula Cernăteştilor, reabilitată pe fonduri europene, de către Consiliul Judeţean Dolj, a cărei inaugurare oficială va avea loc pe 15 septembrie. Suntem convinşi că va fi un succes şi încercăm să permanetizăm acest eveniment, deoarece ne dorim să revitalizăm nordul judeţului, mai ales din punct de vedere cultural”, a precizat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
O pledoarie pentru tradiţii
Organizatorii sunt cei de la Asociaţia Culturală “CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poţi şi tu”. Preşedintele acesteia, Cuzin Toma, celebrul personaj Firicel din serialul “Las Fierbinţi”, a venit cu detalii: “Eram copil, la Peştişani, judeţul Gorj, când venea caravana cu filme în sat. Ne duceam să le urmărim. Era ceva , în anii de dinainte de 1990, de care ne bucuram. În 2019, am demarat acest proiect, dar a venit pandemia şi, de abia anul trecut am organizat prima ediţie, la Peştişani. Consider că este o datorie din partea mea să redau satuluii tradiţia. Asta îmi şi doresc, împreună cu colaboratorii mei. Copiii trebuie să cunoască tot ceea ce înseamnă trecut şi să nu le mai fie ruşine de locul din care provin. Aş vrea să mai văd satele româneşti pline de tineri. Aici, la Dolj, am găsit un mare sprijin din partea Consiliului Judeţean Dolj, oamenii participând cu tot sufletul “.

Programul Festivalului

Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, a strâns, la începutul lunii august, peste 10.000 de spectatori în stațiunea turistică Peștișani (Gorj). Între 25 și 27 august, proiectul cultural ajunge pentru prima dată în comuna Cernătești (Dolj). Festivalul este organizat de Asociația Culturală „CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poți și tu”. Evenimentul are loc pe stadionul Cernătești, precum și la Cula Cernăteștilor, recent redată circuitului turistic. Iată programul: Cei care ajung la eveniment vor avea oportunitatea de a întâlni actori și regizori, artiști plastici și muzicieni. Festivalul își propune să contribuie la dezvoltarea creativității tinerilor și adulților din mediul rural prin artă. Film în Sat include și o serie de ateliere pentru copii. Vor fi ateliere de desen, arta actorului, fotografie, programate sâmbătă și duminică, începând de la ora 11:00. De asemenea, în cadrul festivalului vor fi organizate și expoziții și instalații. Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 25 august, de la ora 19:00, pe stadionul Cernătești și va fi urmată de un concert al Tarafului de la Vărbilău, proiecția scurtmetrajului „Cadoul de Crăciun” (r. Bogdan Mureșanu) în prezența actorului Adrian Văncică, precum și a filmului de lungmetraj „Ghinionistul” (r. Iura Luncașu), cu Vlad Logigan, Sânziana Tarța și Gheorghe Visu în rolurile principale, de la 21:30. Pe lângă proiecțiile de lungmetraj, programul cinematografic este completat de o selecție de scurtmetraje românești, sâmbătă, 26 august, de la ora 19:00. Iubitorii de muzică și fanii artistului Mihai Mărgineanu sunt așteptați apoi, de la ora 20:00, la concertul pe care acesta îl va susține la Cernătești, alături de trupa sa. Concertul va fi urmat de la ora 21:00 de proiecția primului scurtmetraj scris și regizat de Dana Rogoz, cu Mădălina Craiu și Andreea Vasile protagoniste – „La distanță”. Filmul va rula în prezența autoarei Dana Rogoz. Tot sâmbătă, de la 21:30, „Oameni de treabă”, comedia neagră regizată de Paul Negoescu, cu un circuit festivalier impresionant și șase trofee Gopo, va rula în prezența regizorului Paul Negoescu. În rolurile principale se regăsesc Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc.