Comedia cu numirea directorilor „interimari” la unităţile de învăţământ, până la organizarea concursului „riguros”, cum l-a descris ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, programat luna viitoare, este amuţitoare. Contăm, bineînţeles, pe asigurările ferme ale ministrului Sorin Cîmpeanu, conform cărora „influenţa politică în numirile de directori sau inspectori şcolari, garantez că nu va mai fi realitate”. Până atunci însă este altceva, deşi tot domnia sa a făcut alte recomandări inspectoratelor judeţene din ţară. Să lăsăm vorbele abstracte ale ministrului de resort. La Liceul Tehnologic Auto din Craiova, succesorul directorului Georgică Bercea, care a adus şcolii în 2019 titlul de „Excelenţă” şi Certificatul de „Şcoală Europeană” este Paul Răducan, profesor de educaţie fizică şi director al Academiei de fotbal „Gică Popescu” din Craiova. Nu prea interesează ce „produce” academia respectivă de fotbal, fiind una privată cu rosturile ei. Interesează însă altceva: respectarea programei şcolare, mai exact a orelor de sport pentru care este plătit Paul Răducan. Or, se cunoaşte şi la ISJ Dolj că din motivele sanitare ştiute, pe parcursul anului de învăţământ 2020-2021, orele de sport nu s-au ţinut, în format online. Ca să desemnezi director, fie el interimar, un cadru didactic, care timp de un an, n-a prea avut treabă cu şcoala, nu este o impietate, este mai mult şi ferindu-ne de vorbe de duh, ne abţinem. Paul Răducan poate să nu doarmă noaptea, din devotamentul său liberal, dar a fi promovat, ca meritocrat este o glumă, la care paradoxal nu se poate zâmbi.
Acasă Actualitate Liceul Tehnologic Auto Craiova: Şeful Academiei de fotbal „Gică Popescu” numit… director!