Pigliacelli – Nu neapărat a fost un meci de referinţă, ci o intervenţie de pus în CV. Pigliacelli a intervenit de două ori bine, dar de fiecare dată a oferit a doua şansă. A apărat în faţa lui V. Gheorghe, dar apoi l-a faultat, a respins şutul lui Răduţ, dar în faţă, iar cu calm giurgiuveanul putea marca lejer, la reluare. A ieşit destul de prost la ocazia lui Răduţ din repriza a doua.
Martic – Nu a mai fost acelaşi din meciurile trecute, a fost şi el cuprins de amorţeala echipei. A tras acel şut în prima repriză, apărat de Kitanov, dar nimeni nu poate fi convins că era pe spaţiul porţii. La faza penalty-ului nu a ţinut linia, l-a scos din ofsaid pe Gheorghe, Răduţ l-a croşetat uşor atât în prima repriză, la şutul lui Tounkara, cât şi în partea a doua, când a pătruns prin toată apărarea.
Bălaşa – Deşi a recunoscut că nu este la capacitate maximă, nici fizică şi nici cu moralul, a făcut un joc bun, primul ca titular la Ştiinţa. Poate prinde încredere, mai ales că vine după o perioadă dificilă.
Acka – Şi el s-a descurcat bine, sigur, determinat, a avut câteva intervenţii bune şi în bandă, viteza sa fiind una bună pentru un stoper. Atât el, cât şi Bălaşa şi Martic s-au eliminat mult prea uşor la pătrunderea lui Răduţ, când acesta a ratat cu poarta goală.
Bancu – Destul de bine monitorizat de adversari, nu a scăpat prilejul de a mai decide un joc. Execuţie senzaţională din unghi. Ca fundaş stânga are deja trei goluri marcate şi tot atâtea create.
Mateiu – E în mare criză de formă. Unul dintre cei mai buni jucători de anul trecut face un sezon total nereuşit. Nici fizic nu pare OK, şi acum şi la Botoşani parcă înota pe teren, nu a fost în meci în niciun moment.
Qaka – A intrat bine în joc, a limpezit construcţia, a acoperit bine terenul, deşi a greşit la un moment dat o pasă care putea să însemne egalarea.
Ivanov – Nu s-a evidenţiat în mod deosebit, a alergat, a avut un şut, fără mare pericol.
Cicâldău – A dat pasa de gol. Foarte nervos, în schimb, şi acum şi în meciurile precedente, îl asaltează pe arbitru de la început, parcă este Qaka de la începutul campionatului sau Mitriţă din anii trecuţi. Nu a avut o evoluţie pe măsura pretenţiilor.
Bărbuţ – Acum, când meciurile sunt mai rare, pare mai obosit decât când se juca o dată la 3 zile. Şi la Botoşani a intrat prost, nici acum nu a avut o evoluţie bună.
Ioniţă – Nu a intrat rău, dar nici nu a adus vreun plus. Măcar nu mai stă pe teren şi nu se mai ascunde de minge, ca în alte meciuri. A avut o acţiune în bandă, putea scoate mingea pe 11 metri, dar a tras pe portar.
Mihăilă – Nu te ajută al doilea junior, dar acum nici primul nu a fost la înălţime. A greşit aproape orice minge, a părut obosit, defazat, a jucat mai slab ca pe vremea lui Mangia, când îl italianul îl folosea în spatele vârfului. A avut acel şut din unghi, pe portar însă.
Markovic – A avut aproape o repriză la dispoziţie, nu a reuşit nimic. Juniorii trebuie să profite de aceste şanse, fiindcă e posibilă să nu le mai aibă. Să ia exemplul lui Burlacu, din sezonul trecut, când nu a speculat ocaziile oferite şi a ajuns indezirabil.
Roman – A făcut presing, a avut acel şut, dar prea puţin. A avut câteva faze în care nu s-a descurcat unu la unu cu adversarul, nici ca pivot nu a reuşit să gestioneze unele pase.