Preşedintele ucrainian Volodimir Zelenski a depus pe 24 iulie un nou proiect de lege care vizează restabilirea independenţei instituţiilor anticorupţie din Ucraina. Reamintim că pe 22 iulie a.c. promovase un proiect de lege care desfiinţase efectiv independenţa Biroului naţional anticorupţie (NABU) şi Parchetului specializat anticorupţie (SAPO). Proiectul controversat care subminează aspiraţiile Ucrainei de a adera la UE a declanşat proteste pe scară largă în toată ţara, forţând autorităţile să facă pasul înapoi. Legea controversată fusese adoptată sub pretextul eliberării agenţiilor anticorupţie de influenţa rusească. Zelenski a cedat presiunilor puternice occidentale şi se află în convalescenţă, după o înfrângere strategică.