Craiova: Activităţi de prevenire a infracţionalităţii în Craioviţa Nouă

0
312
controlConform IPJ Dolj, în data de 24.07.2017, în conformitate cu Programul de prevenire a criminalităţii, aflat în derulare la nivelul I.P.J. Dolj, poliţişti de proximitate de la Secţia 5 Poliţie au derulat activităţi de conştientizare şi informare a cetăţenilor cu privire la modalităţile de prevenire a riscului de a cădea victime infracţiunilor de violenţă domestică, furturi sau înşelăciuni prin metoda ”Accidentul”. Poliţiştii s-au deplasat în zonele aglomerate de pe raza de competenţă, respectiv Piaţa agroalimentară ,,Big Nou”, zona de recreere ,,Esplanada”, parcările supermarketurilor din cartierul Craioviţa Nouă precum şi la casele de tip familial din cadrul D.G.A.S.P.C. Dolj, unde au fost iniţiate discuţii cu cetăţenii şi s-a procedat la distribuirea de flyere şi pliante cu mesajul programelor de prevenire, respectiv informarea şi conştientizarea publicului asupra riscurilor pe care şi le asumă victimele violenţei domestice, precum şi consecinţele ce pot să decurgă dintr-un comportament permisiv la adresa agresorilor. Cu această ocazie au fost prezentate aspecte concrete, respectiv etape ale violenţei domestice, profilul agresorului, profilul victimei, formele violenţei domestice (care poate fi manifestată atât prin comportament agresiv fizic dar şi verbal, menite să-i inducă victimei o stare de temere), scopul fiind cel de a elimina atitudinea de subestimare a fenomenului, precum şi reducerea vulnerabilităţii victimelor.  De asemenea au fost expuse şi unele aspecte referitoare la prevenirea infracţiunilor de furt din autoturisme, cetăţenilor fiindu-le recomandat să nu lase la vedere bunuri care ar putea fi tentante pentru hoţi: genţi (chiar dacă acestea nu conţin valori), haine, documente, sisteme GPS, aparate antiradar, telefoane mobile, aparatură electronică. Totodată pentru prevenirea infracţiunilor prin metoda „Accidentul”, poliţiştii de proximitate au editat un număr de 200 fly-ere cu recomandări antivictimale, care au fost distribuite cetăţenilor prin intermediul asociaţiilor de proprietari dar şi în zona hipermarketurilor, frecventate de principala categorie de potenţiale victime ale acestui gen de infracţiuni, persoanele de vârsta a III-a. Iniţiativa poliţiştilor de proximitate a fost foarte bine primită de către cetăţeni, care au manifestat un interes real pentru informaţiile furnizate de poliţişti, au adresat întrebări şi le-au cerut sfaturi poliţiştilor cu privire la diverse situaţii cu care s-au confruntat.