BCR oferă fermierilor din România finanţări de până la 80%, în baza subvenţiilor APIA

0
393

fermieriFermierii pot solicita deja finanţările necesare lucrărilor agricole pentru campania din 2017 în toate cele 514 agenţii BCR din întreaga ţară. BCR a semnat convenţiile de colaborare cu APIA şi Fondurile de Garantare pentru finanţarea activităţilor din agricultură, în campania 2017. Producătorii agricoli – persoane fizice autorizate sau firme de profil – pot obţine astfel finanţări de până la 80% din valoarea subvenţiilor pe care urmează să le încaseze de la APIA

           Banca Comercială Română (BCR) a încheiat noile convenţii tripartite cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Fondurile de Garantare în scopul finanţării capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii schemelor de sprijin în sectorul agricol, în campania din acest an.  În baza acestor convenţii, BCR poate acorda credite fermierilor prin toate cele 514 unităţi teritoriale, una dintre cele mai bine reprezentate reţele bancare din întreaga ţară, atât în mediul urban, cât mai ales în mediul rural. Anul acesta, BCR le propune micilor fermieri un proces simplificat, care permite, în condiţii normale, aprobarea creditului într-o singură zi, astlfel încât aceştia să poată beneficia cât mai repede de banii necesari lucrărilor agricole. “Agricultura a redevenit unul dintre domeniile-cheie în România, iar acest lucru se vede deja în cifre, în condiţiile în care, spre exemplu, anul acesta ţara noastră a fost declarată primul exportator de cereale la nivelul Uniunii Europene. Efervescenţa antreprenorilor şi a celor 7.000 de firme care activează în agricultură ne bucură, dar ne şi obligă, deoarece toti aceşti oameni au nevoie permanentă de finanţare şi încredere. Iar noi suntem pregătiţi să-i susţinem”, a declarat Loredana Răuţu, Șef Departament Programe de Finanţare în cadrul BCR.

Rambursarea şi plata dobânzii se fac într-o singură tranşă

         bcrBCR oferă capital de lucru de până la 80% din valoarea subvenţiilor pe care fermierii urmează să le încaseze de la APIA, în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS), Plăţilor Redistributive, Plăţilor pentru practicile agricole benefice pentru mediu şi climă, cât şi în cadrul Măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole.  Este important de precizat că, pentru acest credit, rambursarea şi plata dobânzii se fac într-o singură tranşă, ulterior încasării subvenţiei, astfel încât nu este necesară  existenţa altor surse proprii.  Fermierii eligibili pentru subvenţii APIA se pot adresa oricărei unităţi din reţeaua BCR pentru accesarea acestor tipuri de facilităţi de finanţare, în baza Adeverinţei de înregistrare fermier emisă de APIA. Prin acest document, se confirmă că s-au efectuat controalele administrative asupra cererii unice de plată depuse şi că beneficiarii îndeplinesc condiţiile generale de acordare a sumelor cuvenite.

***

Pe lângă creditele APIA, fermierii mai au la dispoziţie la BCR şi alte facilităţi de finanţare a activităţii, cum ar fi serviciile de factoring, prin care îşi pot externaliza gestiunea creanţelor comerciale pe care le încasează la temen, beneficiind totodată şi de posibilitatea de a obţine plata anticipată a unui procent din valoarea creanţelor respective.