Cine domină Oltenia?

0
359

La revenirea în Liga I, Ştiinţa întâlneşte Pandurii, pe „Ion Oblemenco”

Craiova joacă în seara aceasta din nou în Liga I, după 3 ani şi două luni de absenţă. Redebutul nu se anunţă deloc facil, întrucât echipa lui Gane va întâlni, în derby-ul Olteniei, pe Pandurii. Formaţia gorjeană a devenit în ultimii ani una din forţele Ligii I, acum două sezoane fiind vicecampioană, iar în stagiunea precedentă a fost aproape de cupele europene, acolo unde a realizat un parcurs excelent în toamna trecută, evoluând în grupele Europa League. Pandurii pare superioară la toate capitolele, de la antrenor până la fiecare compartiment al echipei, chiar dacă Universitatea şi-a upgradat lotul în vara aceasta. Atuul alb-albaştrilor poate fi terenul propriu, însă este puţin probabil să se înregistreze o asistenţă deosebită, ţinând cont că ne aflăm la apogeul perioadei estivale. Doar 4.000 de spectatori au asistat la prima etapă după promovarea din 2006, la un Craiova – Vaslui 0-0. În 2009, chiar dacă Ştiinţa debuta cu Dinamo în noul sezon, mai puţin de 15.000 de spectatori au asistat la meci. Şi exemplele pot continua. Totuşi, absenţa de 3 de ani din primul eşalon şi faptul că postul Look Tv este aproape prohibit în Craiova pot contribui la o asistenţă destul de generoasă în seara aceasta. În principiu, ar trebui să asistăm la un joc în care Pandurii va avea mai mult mingea, conform stilului tiki-taka abordat de Grigoraş, iar Craiova va încerca să riposteze în special pe extreme, acolo unde ar activa Băluţă, Neacşa sau Bancu. Gorjenii au o formaţie mult mai omogenă şi mai experimentată, astfel încât determinarea craiovenilor trebuie să fie la cel mai înalt nivel.

Gane: „Pandurii joacă ofensiv şi asta ne convine”

Jerry Gane a prefaţat startul de campionat şi consideră că acesta este unul dificil, în condiţiile în care Pandurii este o echipă matură, valoroasă şi care s-a întărit şi în vara aceasta. „Avem parte de un debut dificil, fiindcă întâlnim o echipă foarte bună, care s-a bătut pentru cupele europene şi o va face şi anul acesta, fiindcă s-a întărit foarte mult. Dacă există o favorită, îmi place să cred că aceea este echipa mea, fiindcă jucăm acasă. Pandurii este o formaţie solidă, cu o linie de mijloc puternică, cu un stil ofensiv şi care nu va veni să se apere, ci să joace fotbal. Nouă ne plac astfel de adversari, fiindcă putem la rândul nostru să jucăm. Este un derby al Olteniei, dar nu cred că se pune problema care echipă este mai iubită în regiune, Craiova are mult mai mulţi suporteri, deşi şi Pandurii şi-a creat fanii ei, mai ales în ultimii ani, când au avut performanţe remarcabile” a spus tehnicianul oltean. Obiectivul Craiovei este să termine în prima jumătate a clasamentului, dar Gane spune că fanii trebuie să aibă răbdare, în condiţiile în care în vara aceasta s-a schimbat în mare parte lotul: „Ne aşteaptă un campionat dificil, în care lupta pentru evitarea retrogradării va fi dură. Avem nevoie ca suporterii să vină să ne încurajeze. Ştim că le-au lipsit meciurile de Liga I, dar trebuie să aibă răbdare, fiindcă suntem la început, au venit foarte mulţi jucători noi, iar o echipă nu se construieşte aşa uşor, mai avem nevoie de timp. Lista transferurilor a rămas deschisă, căutăm în permanenţă jucători, dar nu vrem să ne grăbim, trebuie să fim atenţi şi să găsim exact ceea ce avem nevoie”. Gane s-a referit şi la debutul de sezon, soldat cu un eşec în Giuleşti, în Cupa Ligii: „Nu a fost uşor să debutăm în Giuleşti, a fost o presiune pe jucători, un trac pe care l-au resimţit şi s-a văzut în startul jocului. Apoi am controlat meciul, dar degeaba, dacă nu am reuşit să ne calificăm”. Întrebat dacă echipa va juca în Liga I şi cu stema cu leul pe echipament, Gane a răspuns. „Conducerea clubului cunoaşte mai bine acest aspect, dar sigur că ar fi frumos să jucăm şi cu leul pe tricouri”.

Vătăjelu are emoţii înaintea debutului

Bogdan Vătăjelu a declarat că este nerăbdător să debuteze în Liga I şi spune că orice meci va fi mai uşor dacă suporterii vor veni în număr mare. „Pentru mine este un plus, o experienţă nouă, debutez în Liga I şi am emoţii mari, dar nu aşa mari încât să mă copleşească. Sunt pregătit să dau totul şi să mă impun la echipa de club. La naţională mă voi gândi dacă evoluţiile mele vor fi bune la Craiova. M-am obişnuit deja cu ceea ce înseamnă Universitatea Craiova, este o presiune aici care te motivează, se vrea performanţă şi orice jucător îşi doreşte acest lucru. Sper să vină cât mai mulţi suporteri, fiindcă astfel ne va fi mai uşor” a spus fundaşul stânga de 21 de ani.

Pentru meciul cu Pandurii, Gane nu va conta pe atacantul Andrei Ivan, convocat la lotul naţional under 19, pe fundaşul dreapta Ovidiu Dănănae, suspendat, şi pe vârful Nerijus Valskis, care va rata duelul lituanian cu Matulevicius, fiind accidentat.

Grigoraş ar fi preferat să nu debuteze la Craiova

Antrenorul de la Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraş, a declarat că nu-şi dorea să joace la Craiova în prima etapă, dar îşi creditează totuşi echipa cu prima şansă, adversarul venind din Liga a II-a. „Începem campionatul cu derby-ul Olteniei, întâlnim o echipă nou-promovată, care a investit foarte mult şi îşi propune proiecte măreţe pentru viitor. Ne va aştepta un meci extrem de greu, nu mi-aş fi dorit să joc în prima etapă cu ei. Oltenii mănâncă fotbal pe pâine şi mi-aş dori să fie stadionul plin, chiar dacă spectatorii vor încuraja Craiova. Este cea mai iubită echipă din Oltenia şi asta am constatat-o şi eu în anii petrecuţi aici. Puteam să ajung în primăvară la CSU, dar nu am făcut-o din motive obiective. Nu am văzut meciul lor din Giuleşti, nici nu m-a interesat, acum este vorba de o altă competiţie, în care Craiova va fi foarte motivată să debuteze cu dreptul pe teren propriu. Dacă este vreo favorită, aceea am putea fi noi, prin prisma faptului că întâlnim totuşi o nou-promovată, dar nu tratăm meciul ca favoriţi, ci ca nişte profesionişti. Avem un lot valoros, deşi destul de restrâns, însă nu mi-am dorit 30 de jucători, am câţi îmi trebuie” a precizat Petre Grigoraş, care nu-l va putea folosi pe mijlocaşul ofertat de Steaua, Nicandro Breveld, accidentat.

Primarul Târgu Jiului e sigur de victoria „pandurilor”

Primarul oraşului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, va veni să susţină echipa lui Grigoraş pe „Ion Oblemenco” şi  este optimist că va reveni acasă bucuros: „Este un meci foarte important. Am ajuns din nou la un derby oltenesc în prima ligă a fotbalului românesc. Nu concep să nu fiu prezent la Craiova şi îmi doresc din tot sufletul să ne întoarcem cu toate cele 3 puncte. Este clar că vom învinge, fie cu 1-0, fie cu 2-0, important este să câştigăm” a declarat Florin Cârciumaru pentru pandurul.ro.

Universitatea Craiova – Pandurii Târgu Jiu

Stadion: „Ion Oblemenco”, ora 21 (în direct la Look TV)

Universitatea: Brac – Achim, Frăsinescu, Kay, Vătăjelu – Mateiu, Pleşan – Băluţă, Ferfelea, Neacşa – Curelea. Antrenor: Ionel Gane.

Rezerve: Straton – Acka, Velcovici, Bancu, Madson, Nuno Rocha, Herghelegiu.

Pandurii: Stanca – Pleaşcă, Erico da Silva, Paraskevas, Momcilovic – Nistor, Anton – Buleică, Răduţ, Iorga – Matulevicius. Antrenor: Petre Grigoraş.

Rezerve: Gliwa – Unguruşan, Pârvulescu, Shalaj, Nicoară, Elton da Silva, M. Roman.

Bilete: 5 lei (peluze), 10 lei (tribuna a II-a), 15 lei (tribuna I) şi 25 de lei (tribuna 0).