Cel puţin 19 morţi în accidentul din Muntenegru, ministrul Corlăţean şi-a anulat participarea la două reuniuni

0
378

Cel puţin 19 persoane au murit, iar alte 4 sunt în stare critică, după ce autocarul în care se aflau, înmatriculat în România, a căzut într-o prăpastie, în Muntenegru, relatează site-ul postului B92. O aeronavă C-27J Spartan, a Forţelor Aeriene Române, care transportă două echipe de evaluare, una medicală şi una consulară, a aterizat ieri dimineaţă la Podgoriţa, la bord fiind şi secretarul de stat Raed Arafat. Misiunea este executată la solicitarea Celulei de criză constituită la nivelul Ministerului român al Afacerilor Externe (MAE), care este condusă de premierul Victor Ponta şi care a pus la dispoziţie două linii telefonice, în regim de permanenţă: un tel-verde gratuit 0800800407 (apelabil doar din România) şi un număr apelabil şi din străinătate – 0214311259. Totodată, personalul MAE aflat la faţa locului acordă asistenţă consulară victimelor accidentului şi pentru repatrierea corpurilor neînsufleţite. Şi Consulul României la Tirana a plecat în Muntenegru, pentru a sprijini membrii misiunii diplomatice în acest caz. Tot MAE a pus la dispoziţie două aeronave, pentru a ajuta la repatrierea celor implicaţi în accident, cu acordul autorităţilor din Muntenegru. Un număr de 33 de români răniţi au ajuns la spital în Muntenegru, doi au murit ulterior, şapte au fost suspuşi unor intervenţii chirugicale şi ieri erau încă la Terapie Intensivă, iar un copil internat era în stare stabilă. „Unul dintre răniţi a fost adus fără semne vitale, în timp ce doi pacienţi au murit după ce au fost duşi la Terapie intensivă, pentru a fi pregătiţi pentru operaţie”, a informat spitalul muntenegrean într-un comunicat dat publicităţii ieri.

Accidentul s-a produs duminică în Grlo, pe un drum muntos la circa 30 de kilometri nord de Podgoriţa. Autocarul, care, potrivit mărturiei unui supravieţuitor pentru televiziunea publică RTCG, mergea la Tivat, pe coasta muntenegreană, a derapat pe un pod la Zdijelo, în apropiere de mănăstirea Moraca, şi a căzut de la aproximativ 40 de metri. După cum susţin martorii oculari, autocarul s-a lovit de parapetul de securitate al podului la ieşirea dintr-un tunel şi a căzut în prăpastie la ora 15.00 GMT (18.00 ora Românie). Zeci de cetăţeni din capitala muntenegreană stăteau la coadă pentru a dona sânge pentru victime duminică. Salvatorii au coborât cu ajutorul unei corzi până la carcasa autocarului şi tărgile cu răniţi au fost ridicate cu dificultate una după alta. Un elicopter al poliţiei muntenegrene a fost implicat în operaţiunile de salvare, extrem de complicate, a declarat Zeljko Darmanovici, responsabil din cadrul serviciilor de salvare, explicând că un număr foarte mare de stânci s-au desprins şi au căzut peste autocar. Cadavrele câtorva victime zăceau peste stânci, potrivit martorilor oculari, iar unele trupuri erau practic tăiate în două de stânci. „Mulţumim lui Dumnezeu că autocarul nu a căzut în râu, pentru că dacă ar fi fost aşa nimeni nu ar mai fi supravieţuit”, a declarat Vaso, un tânăr din satul Grlo. Unul dintre pasagerii accidentaţi a declarat ieri pentru Ştirile Pro TV că în momentul producerii accidentului şoferul era într-o depăşire la intrarea într-un viaduct şi, deşi limita de viteză era de 50 km/oră, el avea în jur de 90 km/oră.

Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, şi-a anulat participarea la reuniunile miniştrilor afacerilor externe (CAE) şi ai afacerilor europene (CAG) din Luxemburg şi a plecat ieri la Podgoriţa pentru a coordona la faţa locului activităţile echipei operative din România.

Marius Usturoiu, directorul Mareea Travel, agenţia de turism care a organizat circuitul, a precizat pentru Mediafax că în autocarul operat de Gregory Tour se aflau 47 de persoane, cetăţeni români, între care un minor. El a menţionat că era vorba despre un circuit turistic în Muntenegru şi Croaţia, de şase zile. Turiştii au plecat sâmbătă dimineaţă din Bucureşti, seara au ajuns la Belgrad, unde au înnoptat, iar duminică dimineaţă au plecat mai departe în circuit.