Prea multă emoţie, prea puţine argumente

Şi republicanii, şi monarhiştii se arată în egală măsură uimiţi de-a dreptul, dacă nu oropilaţi, ceea ce e totuşi exagerat, de afirmaţia preşedinteluin Traian Băsescu, într-o emisiune de televiziune, la B1, că „abdicarea regelui a fost un act de trădare a interesului naţional al României”. Pe ce se putea rezema o asemenea afirmaţie, realmente gravă, cu maximă încărcătură emoţională, după ce în „Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”, coordonat de Vladimir Tismăneanu, prezentat la 18 decembrie 2006, în Parlamentul României de însuşi Traian Băsescu, se vorbeşte de „abdicarea forţată a regelui Mihai”, (pag. 13, 32, 774), nu avem cunoştinţă. Mai mult, se menţionează în acelaşi raport „distrugerea partidelor politice prin arestarea liderilor şi militanţilor, şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin lovitura de stat din 30 decembrie 1947, care a dus la abdicarea forţată a regelui Mihai”, în aceeaşi zi fiind anunţată proclamarea Republicii Populare Române. Aceasta fiind considerată între „principalele acţiuni criminale”, de care s-a ţinut seama ca argument suprem „pentru această prea mult amânată condamnare a comunismului”. Ori, în acest context, pe fondul unei desăvârşite imagini pozitive a Casei regale, cu benefică influenţă asupra ţării, „agresiunea” preşedintelui Traian Băsescu a lăsast impresia unui derapaj greu de înţeles. Cei care o atribuie, însă, întâmplării, hazardului, greşesc. Ex-regele Mihai şi-a justificat, în mai multe rânduri, gestul abdicării, prin semnarea, în faţa lui Gheorghiu Dej şi a lui dr. Petru Groza, ceea ce aceştia doreau, dar destul de convingător a făcut-o în convorbirea maraton cu Mircea Ciobanu, la Versoix, în 1990. Ex-regele Mihai nu era un fac-totum al naţiunii române în decembrie 1947, dimpotrivă „era susţinut numai de formă, iar lucrurile evoluau rapid către sfârşitul pluralismului din România” (pag.60). Atât guvernul român, cât şi sovieticii, începuseră să-l obişnuiască pe suveran cu gândul că sistemul monarhic din România nu va fi veşnic. „Poporul a fost învăţat să vă iubească, acum o să ne iubească pe noi”, i-ar fi spus dr. Petru Groza. Paradoxal, o stenogramă revelatoare a apărut în urmă cu mai mulţi ani, într-o publicaţie condusă de Ion Cristoiu. Ea consemna o discuţie între rege şi primul-ministru, dr. Petru Groza, în care se sugera străveziu că zilele monarhiei erau numărate. Pe de altă parte, în cartea „Misiuni speciale-Arhitectura terorii”, apărută şi în traducere românească la editurile Elit Comentator şi Eleusis, Pavel Sudoplatov relata negru pe alb: „Vâşinscki a dus personal tratative cu regele Mihai al României în vederea abdicării acestuia, garantându-i o parte din pensia pe care urma să o primească în Mexic”. Îi şi găsiseră un loc de sejur. Din ceea ce a urmat se înţelege că guvernul comunist de la Bucureşti îi va garanta mai mult. Stenograma publicată de Ion Cristoiu, prezent alături de moderatorul Robert Turcescu, la emisiunea în care Traian Băsescu a făcut declaraţia incendiară, este un document de arhivă şi nu poate fi contestată. Pe de altă parte, Pavel Sudoplatov, care cunoscuse NKVD şi KGB din interior, era interesat să furnizeze o minciună? Cert este că toate discuţiile şi tratativele evocate s-au consumat înainte de momentul în care regele Mihai a fost invitat la Londra, la nunta reginei Elisabeta a Marii Britanii. Şi pentru mulţi, în acel moment, suveranul era pregătit să plece din România. Din amintirile lui Jacques Vergotti, fidel până la moarte regelui Mihai, prefect al Palatului Regal, publicate de editura Albatros în anul 2000, sub titlul „Fără drept de înapoiere în ţară”, reţinem toate pregătirile făcute. Mai mult, la 23 aprilie 1985, într-un interogatoriu la care a fost supus la Washington, Jacques Vergotti lasă impresia unui târg încheiat printr-un amiabil consens şi nicidecum sub presiunea forţei. „Se poate spune că relaţiile dintre rege şi guvernul condus de domnul Groza şi Gheorghiu Dej au fost cordiale. Personal am fost invitat să iau instrucţiunile şi banii pentru călătoria la Londra. Era prima călătorie în străinătate a regelui”. Un lucru este clar: preşedintele Traian Băsescu a intrat în posesia unor documente istorice, menite să-i susţină afirmaţia făcută. Dacă trebuia să o facă sau nu, asta este o altă discuţie, mai ales că, mai nou, se vorbeşte despre verificarea modului de punere în posesie a regelui cu domeniul Peleş din Sinaia, la care jinduieşte şi Paul Phillipe, nepotul dezmoştenitului Carol al II-lea, căruia Traian Băsescu i-a botezat copilul. Documentele istorice, fie că ne place, fie că nu, sunt doar reci şi implacabile, şi, uneori, neadevărate.