
Întâlnirea anuală de la Işalniţa dintre foştii componenţi ai Universităţii Craiova şi o echipă a comunei a ajuns la cea de-a patra ediţie. În organizarea omului de afaceri Ion Cotoşman, a Primăriei locale şi cu concursul fostelor glorii alb-albastre partida se va desfăşura pe arena din Işalniţa în seara aceasta de la ora 19.30. Şi-au anunţat przenţa mai mulţi jucători importanţi din istoria Universităţii Craiova, care vor delecta publicul într-un joc demonstrativ contra unei selecţionate locale. Fostul fundaş al Craiovei Maxima, Nicolae Tilihoi, va profita de acest eveniment pentru a-i promova cartea recent publiocată, „Cronicar în vremuri tulburi”.