Aproximativ 160 de elevi, din clasele a II-a – a XII-a, de la mai multe şcoli din Craiova, vor participa în perioada vacanţei de vară la diferite ateliere organizate de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” în cadrul celei de-a III-a ediţii a programului „Biblioteca din vacanţă”. Proiectul, intitulat „Paşi spre Bibliotecă”, se va desfăşura între 1 iulie şi 31 august şi va consta în activităţi săptămânale, derulate pe categorii de vârstă: clasele II-IV – cursuri de limbile engleză şi spaniolă, teatru, desen şi ateliere de teatru şi lucru manual; clasele V-VIII – cursuri de Limba spaniolă şi oratorie (Public Speaking); clasele IX-XII – cursuri pe teme de cultură generală (literatură, cultură şi civilizaţie, comunicare, psihologie). Activităţile pentru adolescenţi vor avea loc în cadrul Secţiei „Adrian Păunescu”, iar cele pentru copii se vor desfăşura la Ludotecă. Locurile au fost limitate – câte 20 pentru fiecare atelier sau curs –, iar înscrierile s-au încheiat ieri.