La Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei (Casa Băniei) are loc astăzi, ora 17.00, lansarea volumului de versuri „Cartea poemelor mele nescrise”, de Varujan Vosganian, publicat în toamna anului trecut la Editura „Cartea Românească”. Despre carte şi autor vor vorbi Gabriel Coşoveanu – preşedintele Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, criticii literari Gabriela Gheorghişor şi Gabriel Nedelea. «Iată că admiratorilor „Cărţii şoaptelor”, care aşteptau un nou roman, Varujan Vosganian le face un dar surprinzător: un volum de poezii. Și, totuşi, nu atât de surprinzător dacă avem în vedere că noua „Carte a poemelor mele nescrise” este o meditaţie asupra aceloraşi teme profunde ale condiţiei umane: naşterea şi moartea, iubirea şi melancolia, relaţia cu divinitatea şi cu istoria. „Cartea poemelor mele nescrise” ne vorbeşte despre generaţia tristă a copiilor născuţi după război şi căreia evenimentele din 1989 nu i-au atenuat dimensiunea tragică. Dar evocă, în acelaşi timp, condiţia poetului într-o lume lipsită de autenticitate», menţionează editorul.