Un eveniment important a captat zilele trecute atenția opiniei publice, fiind unul din cele mai mediatizate. Două case Regale, a României și Iordaniei, au sărbătorit 70 de ani de existență a UMF Tg Mureș. Atât Principesa Margareta a României, cât și prințesa Muna al Hussein a Iordaniei au luat parte la acest eveniment marcant. Concomitent s-a desfășurat și Congresul Româno-Iordanian de Medicină şi Farmacie. Reprezentanţii UMF Tg Mureș au fost gazda Prinţesei Muna al Hussein a Iordaniei.
Legătura dintre Casa Regală a României și UMF Târgu Mureș este una directă, arată reprezentanții celor două instituții. ”Legătura dintre UMF și Casa Regală este una foarte strânsă, începe în 1945 prin semnarea decretului regal de către Regele Mihai al României, motiv pentru care Casa Regală a acceptat invitația noastră. Este un moment important pentru istoria acestei universități, prima vizită regală pe care Universitatea o primește, într-un moment deosebit, în care noi aniversăm 70 de ani de la înființare”, arată rectorul UMF, Leonard Azamfirei.
Prinţesa Muna al Hussein a Iordaniei a fost distinsă cu titul de Doctor Honoris Causa al UMF Târgu-Mureş şi a fost încheiat un acord de parteneriat între UMF Târgu-Mureş şi University of Jordan.
De asemenea, reprezentanța Casei Regale a Iordaniei a participat la cel de-al VI-lea Congres româno-iordanian, tradiţie care şi în acest an primeşte Înaltul Patronaj al Prinţesei Muna al Hussein a Iordaniei şi a avut ca oaspeţi de onoare pe prof. dr. Ekhleif Y. Tarawneh – preşedintele University of Jordan şi prof. dr. Muawyah Al Bdour – decanul Facultăţii de Medicină din cadrul University of Jordan.
La congresul româno-iordanian din acest a participat o delegaţie străină impresionantă, fiind anunţaţi peste 130 de participanţi din Iordania, medici, profesori, parlamentari şi chiar ministrul sănătăţii din actualul cabinet guvernamental. (M.B)