4-1(0-1; 1-1) după 120 de minute, aproape infernale pe stadionul Da Luz din Lisabona. Ramos(min. 93), Bale (min. 110), Marcelo (min. 118), Ronaldo (min. 120, din penalty), respectiv Godin (min. 36) au fost marcatorii. Chiar dacă sună banal, aidoma unui clişeu, finala ediţiei 2014 a Ligii Campionilor a fost un mare spectacol fotbalistic prin tăria de caracter a celor două formaţii, ambele din acelaşi oraş, ceea ce i-a oferit un caracter inedit. Real Madrid dorea coroana sacră după 12 ani de aşteptare, de la dobândirea ultimului său trofeu, sperând să atingă „decima”. La rândul său Atletico Madrid, campioana Spaniei, se afla pentru a doua oară într-o finală C1 după 40 de ani de aşteptare. Şi ce paradox! Atunci, în 1974, a fost regina Europei pentru mai puţin de 10 minute. De data aceasta a mângâiat cu privirea trofeul 57 de minute. Godin deschisese scorul, printr-o lovitură de cap, la o ieşire neinspirată a portarului Casillas-adevărată lovitură de teatru – dar toate iluziile s-au risipit în ultimul minut de prelungire când Sergio Ramos, la un corner executat de Modric, a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj, împingând finala în prelungiri. Suspans teribil. Godin adusese titlul de campioană a Spaniei echipei sale deschizând scorul pe Camp Nou, în ultima partidă din La Liga, altminteri decisivă, cu FC Barcelona. Era prea mult să le aducă şi mult jinduitul trofeu? „Atleti” a dominat psihic partida în cea mai mare parte a timpului prin jocul său elaborat, tehnic, de o determinare incredibilă, prin care a inhibat realmente cea mai gomoasă echipă a Spaniei. Care a suferit enorm într-un scenariu de coşmar, până la egalarea adusă de fabulosul Sergio Ramos, cel care în semifinala cu Bayern Munchen deschidea scorul în partida retur pe Allianz Arena. Când argentinianul Di Maria a luat pe cont propriu o acţiune devastatoare în cea de-a doua repriză a prelungilor şutând în Courtois, Bale decisiv ca şi în finala Cupei Regelui a dus scorul la 2-1 (min. 110) şi balanţa s-a înclinat decisiv spre tabăra Realului. Marcelo 3-1 (min. 118) şi Ronaldo 4-1 (min. 120 d.p) au răsucit doar cuţitul într-un adversar tenace, prăbuşit psihic, incapabil de vreo reacţie. Angel Di Maria şi Sergio Ramos au fost imperiali, în timp ce Benzema şi Cristiano Ronaldo, sub aşteptări. În fine, Carlo Ancelotti celebrează cel de-al treilea sacru trofeu al Ligii Campionilor, performaţă deţinută doar de Bob Painsley. Avea două titluri ca jucător (1989 şi 1990) cu AC Milan-ul lui Arrigo Sacchi şi tot atâtea ca antrenor al rossoneri-lor (2003 şi 2007). Lângă acestea adaugă acum performanţa înregistrată cu Real Madrid. Accidentat în 1984, nu a putut evolua la Roma, ca jucător, în faţa celor de la Liverpool (1-1, 2-4 după loviturile de pedeapsă). În 2005 la Istanbul, contra celor de la Liverpool (3-3; 2-3) a eşuat ca antrenor, după o finală memorabilă, în care AC Milan a condus cu 3-0. Argentinianul Diego Simeone este al 8-lea non-european prezent într-o finală de Cupă sau de Liga Campionilor. Ca o întâmplare, în 1974, când Atletico a pierdut finala C1 în faţa celor de la Bayern (1-1; 0-4 la rejucare) era condusă tot de un argentinian: Juan Carlos Lorenzo. Se spune că în fotbal „istoria nu se repetă”, dar ce mai este valabil astăzi în forbal?! Madridul este un „mecca” al fotbalului, iar Spania cu 36 de cupe ale Europei domină ierarhia la o manieră impresionantă. Ca o constantă în era Ligii Campionilor, Real Madrid, învingătoare în 1998, 2000, 2002, 2014, a terminat în La Liga pe poziţiile 4, 5, 3 şi anul acesta tot pe 3.
