A patra dezbatere … / „Învaţă despre românii din Serbia” alături de reprezentanţi ai administraţiei publice

0
47

Miercuri, 29 mai, ora 11.00, la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”, va avea loc cea de-a patra dezbatere din cadrul campaniei de cunoaştere a românilor de peste Dunăre, intitulată „Învaţă despre românii din Serbia”. Proiectul se derulează pe parcursul unui an de zile şi prevede o serie de cursuri, dezbateri, mese rotunde şi seminarii despre istoria, geografia, cultura, tradiţia, spiritualitatea şi obiceiurile românilor din Valea Timocului.

Sunt antrenaţi oficialităţi din România şi Serbia, reprezentanţi ai ministerelor de resort, europarlamentari români, profesori universitari, studenţi, istorici şi, nu în ultimul rând, jurnalişti, organizatorii fiind Asociaţia Studenţilor Timoceni în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”, Consiliul Judeţean Dolj şi cotidianul regional “Cuvântul Libertăţii”.  Tema pe care o vom dezbate va fi „Ţinuta tradiţonală a românilor din Timoc şi din Banatul sârbesc”, asta după ce lunile trecute s-a discutat despre istoria românilor din valea Timocului, localizarea acestora în Serbia şi despre obiceiurile şi tradţiile românilor din această zonă. Moderator acestei dezbateri va fi tânărul profesor de Istorie, Sorin Fira, originar din Valea Timocului.

La primele trei dezbateri au fost prezenţi directorul Institutului Eudoxiu Hurmuzachi din Bucureşti, ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni – Cristian David; Horaţiu Buzatu – consilier la ministerul Culturii, europarlamentarii Elena Băsescu şi Marian Jean Marinescu şi deputatul Eugen Tomac – preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din cadrul Camerei Deputaţilor. Invitaţi speciali la această dezbatere vor fi reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi centrale.