Curtea Constituţională a decis, ieri, că este neconstituţional textul din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 15, din 8 mai 2012, prin care Guvernul Ponta a luat înapoi de la primării banii daţi de Guvernul Ungureanu. „Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale acordate unităţilor administrativ-teritoriale în anul 2012 prin Hotãrârea Guvernului 255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetarã la dispozia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, pentru plata unor arierate aferente cheltuielilor curente şi de capital, precum şi pentru cofinanţarea unor proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, neutilizate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se restituie de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale la bugetul de stat, în contul din care acestea au fost încasate” – este textul declarat neconstituţional de către CC. În cadrul dezbaterilor s-a susţinut că textul încalcă articolul 120 din Constituţiei, care stipulează că administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice. Mai mult, s-a arătat că emitentul actului administrativ nu îşi poate revoca propriul act pentru considerente de oportunitate, aceasta putându-se face doar pentru motive de nelegalitate.
Acasă Actualitate Actualitate internă Ordonanţa prin care Guvernul Ponta i-a obligat pe primari să dea banii...
ccr este aceasi cu pdl le trebuie bani primarilor pentru campanie sa mituie alegatorii
Comments are closed.