Recurs respins pentru Poşulescu şi celelalte două persoane

0
321

Adrian Poşulescu, Gheorghe Laurenţiu Capotescu şi Decebal Simion Gănescu rămân, în continuare, în arestul IPJ Dolj, după ce, ieri după-amiază, magistraţii Curţii de Apel Craiova le-au respins recursurile formulate împotriva măsurii arestării preventive luate faţă de ei săptămâna trecută. Cei trei au fost reţinuţi în urma unei acţiuni desfăşurate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, sprijiniţi de luptători ai Serviciului de Intervenţie Rapidă de la IPJ Dolj, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice şi fraude cu cărţi de credit.

Potrivit procurorilor DIICOT, “liderul grupului infracţional organizat, învinuitul Adrian Poşulescu, confecţiona aparatură de skimming, destinată montării la bancomate din ţară şi străinătate, în scopul obţinerii frauduloase a datelor de pe cardurile bancare. Învinuiţii Poşulescu Adrian, Capotescu Gheorghe Laurenţiu şi Poenaru Covaci Junior vindeau aparatura de skimming la preţul de 3.000 euro/dispozitiv sau o închiriau în schimbul unui procent de 50% din numerele de card obţinute în mod fraudulos”.

Decebal Simion Gănescu, din oraşul Zimnicea, judeţul Teleorman, a fost prins imediat ce a ieşit de la Poşulescu, cu un dispozitiv de skimming confecţionat artizanal, pe care îl cumpărase anterior de la craiovean şi cu care venise înapoi pentru că nu se descurcase cu softul. Poşulescu, Capotescu şi Gănescu au fost reţinuţi de procurori pentru asociere la un grup infracţional organizat, falsificare de instrumente de plată electronică şi deţinerea de echipamente în vederea falsificării de carduri, în timp ce faţă de Poenaru s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea.