Răzvan Cuc solicită demiterea şefului Aeroportului Otopeni

0
515

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a solicitat demiterea şefului aeoportului Otopeni, Gabriel Stroe, după ce a efectuat un control joi dimineata, gasind mizerie, ziduri rupte şi igrasie. „Am efectuat in aceasta dimineaţă o vizită inopinată în principala poarta de intrare a României şi anume Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni. Am primit numeroase sesizări din partea pasagerilor nemulţumiţi de ceea ce văd în acest aeroport. La fata locului am găsit o mizerie de nedescris în toalete, ziduri rupte, igrasie. Problema scărilor rulante este aşa cum mi-au semnalat-o românii. Scările rulante care ar trebui să deservească pasagerii cu dizabilităţi nu funcţionau, lifturile, la fel. Zilnic, prin acest aeroport trec zeci de mii de pasageri care se lovesc de aceste lucruri”.